Augustin Viziru a dezvăluit care a fost cel mai jenant moment din viața lui. Actorul a fost prins la furat într-un magazin străin.
Augustin Viziru este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Invitat în podcastul lui Radu Țibulcă, aceasta a povestit unul dintre cele mai jenante momente din viața lui. Chiar dacă nu și-ar fi dorit să fure niciodată, pasiunea lui pentru biliard l-au îndemnat să facă asta într-un magazin din Anglia.
De mic, acesta a trăit printre copii care obșnuiau să facă astfel de lucruri, dar s-a ferit să intre în belele, mai ales că tatăl lui era un bărbatu dur și impunător.
"La un moment dat l-am văzut pe unul că fură un parfum. I-am zis: 'Băi fraiere, vezi că ai o bară metalică pe sticluță, când trece de porți, sună. Și te prind'. Eu n-am avut nicio intenție, dar el a scos aia și a ieșit afară cu parfumul, toată echipa de copii a văzut ce a făcut ăla.
Și toată lumea a zis că merge treaba. Și am ajuns în Anglia și eu acum zic că îmi era așa…nu furasem niciodată, dar eram pasionat de biliard.
Am intrat într-un magazin și am văzut un tac de snooker frumos, superb. Era vreo 700 de lire. Eu știam biliard, l-am luat, m-am uitat, casieria era în spate, era un culoar cu haine, nu știa lumea pe vremea aia de ce erau în stare românii. L-am desfăcut, l-am băgat pe crac pe primul, pe al doilea. Băi, o adrenalină și niște emoții ce am avut atunci, nu poți să îți dai seama.
În momentul în care am ieșit afară: Așa ușor e? Și am zis că nu mă opresc.", a declarat Augustin Viziru.
Actorul spune că de atunci a prins curaj, așa că într-o zi a mers cu secretara tatălui său pentru a fura o fustă. Acesta a fost prins chiar de vânzătoarea magazinului, iar momentele care au urmat au fost cele mai jenante din viața artistului.
"Și avea tata o secretară și mi-a zis să îi iau și ei o fustă. Am intrat, am luat fusta, am băgat-o în pantaloni, am ieșit cu fusta afară. Apoi a venit o angajată de acolo după mine, că am luat ceva fără să plătesc, i-am zis că sunt antrenor, că am copii cu mine. Am luat-o pe stradă cu angajata să merg după copii înainte. Și era asta în partea stângă, secretara lui tata în mijloc și eu în dreapta. Și secretara avea o pungă în mâna stângă, nu știam cum să îi zic să o mute pe dreapta, ca să scot fusta și să o arunc.
Ea era panicată, cum eram și eu de altfel. I-am făcut semn până la urmă, am scos fusta din pungă și am aruncat-o sub o mașină. Țin minte că stăteam într-un camping, pe undeva. Cele mai urâte două ore din viața mea. De atunci nu am mai pus mâna pe nimic, niciodată. Simțeam că îmi zboară inima din piept, efectiv. Dacă auzeam o sirenă de poliție ziceam că e gata, ne-a luat. Am zis că ne arestează și așa mai departe. Aia a fost experiența mea de hoț. Nu sunt bun, îmi tremură mâinile, am emoții.", a adăugat actorul pe Youtube.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News