Starea de bine se poate obține dintr-o alimentație echilibrată. Ce trebuie evitat pentru a nu cădea în capcana produselor ce aduc bucurie doar pe moment.
Este deja cunoscut faptul că de multe ori ne refugiem în mâncare pentru a ne crea o stare de bine sau pentru a trece mai ușor de momentele complicate ale vieții. Însă nu tot ceea ce mâncăm ne și face bine, pe termen lung, ba chiar putem avea probleme mai mari după ce trece efectul dat de ”ceva dulce” sau ”ceva gustos”.
”Există o zicală care spune că Suntem ceea ce mâncăm și asta definește foarte bine legătura dintre alimentație și starea generală a organismului. Practic, cu cât consumăm mai multe alimente calitative, bogate în nutrienți, în vitamine și minerale, cu atât ne așteptăm ca starea de sănătate și starea de bine să fie mai valoroase, mai importante, să fie mai prezente. Însă există și o serie de alimente care păcălesc organismul cum că ar fi sănătoase, datorită aditivilor și compoziției lor, și acelea oferă o stare de bine pe moment, când le consumăm, însă ulterior fac rău organismului și ajungem să ne simțim rău și să nu mai experimentăm acea stare de bine și de bucurie”, a explicat dr. Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, la ”Tinerețe fără bătrânețe” de la Digi 24, potrivit DC Medical.
De altfel, diabetologul a exemplificat alimentele care ne bucură doar pe moment.
”Dulciurile oferă o cantitate mare de energie, de zahăr, într-un volum mic, de care creierul, în prima fază, se bucură. Fiind un mare consumator de glucoză și de glucide, însă, ulterior, acea cantitate exagerat de mare îl obosește. Efectele negative ale zahărului asupra celorlalte organe, asupra vaselor de sânge și siluetei, în timp nu vor ajuta la menținerea acestor stări de bine.
Un alt aliment, sau mai bine zis, aditiv care se folosește în foarte multe produse, este monoglutamatul de sodiu. Îl găsim în produsele de tip fast-food, în dulciuri, dar și în anumite produse semi-preparate. Ca să explic simplu mecanismul de acțiune: păcălește creierul cum că acel aliment este bun și că organismul ar avea nevoie de el. Și atunci, instinctual cumva, sau ghidați de acest mesager ajungem să consumăm alimente nesănătoase, organismul fiind convins că sunt bune”, a mai spus medicul.
Citește continuarea pe DC Medical și află ce putem consuma pentru o stare de bine cu adevărat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News