Avocata familiei lui Petrică Mîțu Stoian, noi detalii despre procesul decesului artistului: „El era un om cu o boală acută, nu putea să fie supus la camera hiperbară”

Data publicării:
Captură video Youtube/ Petrică Mâțu Stoian
Descriere foto: Captură video Youtube/ Petrică Mâțu Stoian

Noi detalii șocante ies la iveală, la doi ani de la moarte regretatului artist, Petrică Mîțu Stoian.

Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață pe 6 noiembrie 2021, într-un spital din Reșița, din cauza unui șoc traumatic. Regretatul artist apelase la un tratament cu oxigen hiperbaric pentru a scăpa de efectele pe care le-a avut infecția COVID-19 asupra sănătății lui. Moartea artistului a lăsat multă durere în sufletelor celor care l-au cunoscut, dar și a celor care i-au ascultat sutele de melodii.

Avocata familiei lui Petrică Mîțu Stoian, noi detalii despre procesul decesului artistului

La doi ani de la decesul artistului, avocata familii a făcut noi declarații neașteptate. Aceasta susține că procesul va fi unul de durată, însă ultima expertiză făcută a arătat faptul că Petrică Miți Stoian nu putea să fie supus la camera hiperbară. 

„ Procedura va fi una lungă. Trebuie să trecem întâi prin instanță, dar clinica funcționează în continuare. Nu știu dacă medicul mai lucrează acolo.

S-a făcut o expertiză în cazul acela, s-a stabilit că era bolnav și în urma expertizei am pus întrebarea: Dacă era bolnav, atunci medicul cum l-a pus să intre în camera hiperbară, fiind o boală acută?!

Am pus și eu, a pus și Parchetul aceeași obiecțiune și în momentul acela s-a blocat dosarul la Medicina Legală la Timișoara. Deci experții de la Medicină Legală recunosc că Petrică Mîțu Stoian era bolnav și în bolile acute nu este indicată camera hiperbară pentru este o afecțiune pe alveola pulmonară.”, a explicat avocata Carmen Obârșanu.

O contra-expertiză va fi solicitată la București

Avocata a precizat că va cere de la București o contra expertiză. 

„ El era un om cu o boală acută, nu putea să fie supus la camera hiperbară. Medicul acela nu a constat boala.(...) O să cerem de la București o contra expertiză, dar acum trebuie să ne răspundă la obiecțiuni că și Parchetul a făcut obiecțiuni la această expertiză.

Din vară, de când am fost înștiințată de către Parchet că s-a dispus efectuarea de obiecțiuni și s-au comunicat obiecțiunile către Medicină Legală, din vară nu s-a mai făcut absolut nimic în cazul expertizei lui Petrică Mîțu Stoian .”, a mai precizat aceasta, pentru WOWbiz.ro.

Cazul lui Petrică Mîțu Stoian ar putea ajunge la CEDO

„ Mai durează până ajungem la CEDO. Sesizarea la CEDO se face în termen de patru luni de la hotărârea judecătorească definitivă. Aici nu există încă o hotărâre judecătorească. Nici măcar nu am trecut de urmărirea penală ca să fie cercetare judecătorească.

Va mai dura, dar eu pot să spun că este un lucru bun faptul că Parchetul a realizat obiecțiuni la acest raport făcut de IML Timișoara.

Sunt de părere că se întinde prea mult acest proces pentru că este vorba despre o culpă medicală pe care medicii de la Medicină Legală Timiș o acoperă, o pot spune cu toată responsabilitatea. Medicii de la Medicină Legală Timișoara, prin această tergiversare, acoperă o culpă medicală.”, a explicat Carmen Obârșanu, pentru WOWbiz.ro.

Citește și: Mariana Ionescu Căpitănescu, mărturisiri emoționante despre Petrică Mâțu Stoian, la doi ani de la decesul artistului: „În ultima vreme intrase și într-o formă de tristețe”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel