Barack Obama şi Bruce Springsteen vor face o emisiune pe platforma Spotify

Data publicării:
Barack Obama și Bruce Springsteen, foto Instagram
Descriere foto: Barack Obama și Bruce Springsteen, foto Instagram

Platforma audio cu conţinut la cerere Spotify a lansat luni un nou podcast, care conţine conversaţii între cântăreţul Bruce Springsteen şi fostul preşedinte al Statelor Unite Barack Obama.

Intitulată ''Renegades: Born in the USA'', producţia are opt episode, dintre care primele două sunt deja disponibile online, şi marchează debutul celor două personalităţi în universul podcasturilor, unde până în prezent au avut doar apariţii răzleţe, în calitate de invitaţi.

Este o strategie de marketing pentru Spotify, care a făcut din podcasturi un vector de creştere începând din 2019, investind sute de milioane de dolari în achiziţii pe toate nivelurile acestui ecosistem, de la conţinut de marketing până la instrumentele tehnice necesare creaţiei.

''Aparent, eu şi Bruce nu avem multe lucruri în comun'', a explicat Barack Obama în materialul de promovare a emisiunii. ''El e un tip alb dintr-un orăşel din New Jersey. Eu sunt un tip de culoare, dintr-o familie multirasială, născut în Hawaii. Nu sunt... la fel de simpatic''.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Barack Obama (@barackobama)

Cei doi s-au cunoscut în timpul campaniei prezidenţiale din 2008 şi au devenit apoi prieteni.

Aceştia s-au întâlnit recent câtva zile în New Jersey pentru a înregistra emisiunea, care se doreşte o meditaţie asupra situaţiei din Statele Unite şi a modalităţilor posibile de reconciliere.

''În timpul acestor conversaţii, am descoperit că amândoi mai credem încă în idealul american'', a spus fostul şef de stat, în vârstă de 59 de ani. ''Nu ca un act nostalgic, ci ca o busolă pentru munca dificilă pe care o avem în faţă''.

În timpul dialogului, dintre care o parte a fost filmat, ''am descoperit câteva răspunsuri, am învăţat lucruri, am râs şi am băut câteva pahare'', a rezumat Barack Obama.

Fostul preşedinte urmează exemplul soţiei sale, Michelle, al cărei podcast a fost unul dintre cele mai de succes anul trecut, în special episodul care îi reuneşte pe cei doi soţi, notează Agerpres.

Spotify a anunţat totodată, în decembrie, un parteneriat cu prinţul Harry şi soţia acestuia, Meghan, care vor produce pentru platformă o serie de  podcasturi.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel