„Beat rău de tot. Dumnezeu a avut grijă de mine ca eu să nu fac pasul acela”. Dragoș Bucur, la un pas de tragedie, în adolescență

Data publicării:
Dragoș Bucur, foto Facebook
Descriere foto: Dragoș Bucur, foto Facebook

Dragoș Bucur a povestit ce prostii făcea în adolescență, dar și cum a fost la un pas de moarte.

Dragoș Bucur este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori de televiziune din România. Juratul de la „Românii au talent' a fost prezent în podcastul lui Mihai Bobonete, acolo unde a făcut dezăluiri inedite, din adolescență. Prezentatorul a povestit ce boacăne făcea, dar și cum a fost la un pas de moarte.

Dragoș Bucur, la un pas de moarte, în adolescență

Dragoș Bucur recunoaște că le-a dat meri bătăi de cap părinților săi și că a fost un copil-problemă. 

'Sunt născut în `77 și mama mai zice din când în când că de aceea sunt așa de zguduit. Nu am fost cel mai cuminte copil din lume, îți dai seama. Pur și simplu eram zdrăngănit, îmi plăcea să fac lucruri pe care dacă le fac acum ai mei, sar de cur în sus. Să știi că de multe ori îi las fix din cauza asta.

Discut de multe ori cu Dana pe tema asta și îi explic că și eu făceam la fel. Îmi este rușine de mine când mă uit în oglindă. Nu pot să spun acum nu face chestia asta, când eu știu că făceam.

Nu făceam chestii grave. Mă rog, cred că toți din generația noastră au încercat să fumeze. Și luam iarbă de pe jos, nu iarbă din asta de acum… O luam, o rulam în ziar sau în ce puteam și ne prosteam în spatele blocului. La șapte ani mă prefăceam că fumez', a spus amuzat actorul.

Dragoș Bucur le făcea prietenilor clătite cu soluție de spălat vasele

Juratul de la „Românii au talent' și-a amintit și de momentul când le făcea prietenilor săi clătite cu soluție de spălat vase.

„Am avut un prieten la bloc, Boboc. Nu știu ce mi-a venit mie odată, reparam la o bicicletă cu el și i-am zis o chestie, că vaselina aia de la bicicletă este o substanță vrăjită și că odată ce ai atins-o, el rămâne legat de mine. Și dacă eu îi strig numele și număr până la zece, și el nu vine până lângă mine, îi cresc niște chestii în frunte.

Boboc era mai mic ca mine și m-a crezut. Și dacă Boboc juca fotbal și eu îl strigam, zece, lăsa tot săracul băiat să vină să nu-i crească alea. Și odată a întârziat… și ce crize a făcut săracul Boboc.

Sau făceam clătite și le umpleam cu pastă de spălat vasele. Chemam prieteni pe la mine și întindeam masa cu alea. La un moment dat, un prieten Japonică nu a vrut să mănânce că și-a dat seama. Am mâncat și eu din ele ca să îl conving (n.r. râde). Făceam niște răutăți din astea gratuite. Mi-a povestit fiica mea, Sofia, că a început să facă chestii asemănătoare', a mai istorisit Bucur.

Dragoș Bucur: „Eu sunt anti consum de substanțe interzise'

Prezentatorul TV  a recunoscut că, în adolescență, s-a îmbătat atât de rău, încât a fost la un pas de moarte.

„Eu tot vorbesc cu fiica mea care a tot crescut, acum are 16 ani. Ce înseamnă alcoolul, ce înseamnă țigările, drogurile. Eu sunt anti consum de substanțe interzise. Este nasol, mai ales că am aflat că majoritatea tinerilor consumă. În acest context i-am povestit că odată, cred că aveam vreo 17 ani, m-am îmbătat atât de tare că la un moment dat mi-am dat seama că eram într-unul dintre cele mai înalte hoteluri din Jupiter… 14 etaje. Și mergeam pe terasă, sus, pe marginea aceea de 10 centimetri, la două noaptea. Mergeam pur si simplu… eram un zeu. Beat rău de tot. Dumnezeu a avut grijă de mine ca eu să nu fac pasul acela pe care, în mod normal l-aș fi făcut strâmb fără nicio problemă la cât de beat eram. Cred că aceea a fost cea mai mare prostie pe care am făcut-o', a spus Dragoș Bucur.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel