Bendeac: Nu mă sărbătoresc niciodată, dar anul acesta mi-am făcut un cadou memorabil. Costă 49 de lei

Data actualizării: | Data publicării:
Mihai Bendeac. Sursa foto: Facebook
Descriere foto: Mihai Bendeac. Sursa foto: Facebook

De ziua lui, Mihai Bendeac și-a făcut un super cadou.

Chiar când a împlinit 41 de ani, Mihai Bendeac a lansat a doua carte din seria “Jurnalul unui burlac” (“Dragă Mihai”).

Mulțumită cărții scrise de Mihai Bendeac alături de mama sa, Emilia Bendeac, peste 235.000 euro au fost donați Spitalului Fundeni pentru a finanța renovarea secției de oncologie pediatrică.

Acum, Mihai Bendeac revine cu un nou volum mai sincer, mai autentic ca oricând, pentru a veni din nou în ajutorul celor care au cel mai mult nevoie de curaj. Astfel, toate fondurile rezultate din vânzarea acestei cărți vor fi direcționate către construirea noului corp de spital pentru copii și adolescenți de la „Alexandru Obregia”.

 

„Astăzi se lansează în presale a doua carte din seria “Jurnalul unui burlac” (“Dragă Mihai”). Tot azi se întâmplă să fie ziua mea. Nu mă sărbătoresc niciodată dar anul acesta mi-am făcut un cadou memorabil.

O puteti achiziționa din diferite motive: ori pentru ca v-a placut prima din serie, ori ca să faceți o faptă bună pur și simplu, ori ca să o dăruiți mamei, iubitei, nevestei, surorii, fiicei, bunicii, colegelor de la job (ca tot vine nenorocirea cu 1/8 Martie).

 

Va previn, insa, ca este o carte ce cuprinde destule capitole targetate fix pe barbati. Sper să vă placă. Am muncit mult la ea. Așa cum, de altfel, muncesc la tot ceea ce scot pe piață. Toate fondurile vor fi, bineînțeles, donate integral”, a scris Mihai Bendeac pe Instagram.

 

De ziua lui, Mihai Bendeac ne dăruiește o carte neconvențional de sinceră. Scrisă pentru oamenii cu minte, nu pentru cei cuminți. Dedicată unei cauze nobile. O poți precomanda acum la 49 lei.

Toate fondurile rezultate din vânzarea acestei cărți vor fi direcționate către construirea noului corp de spital pentru copii și adolescenți de la Alexandru Obregia. Livrarea se face începând cu data de 29 februarie.

 

„Ești gata să râzi în hohote alături de un maestru al comediei? După o carte scrisă sub ochiul grijuliu al mamei, Mihai Bendeac revine cu o nouă carte scrisă complet nesupravegheat și necenzurat, care nu este recomandată pudicilor sau celor care iau viața prea în serios.

Dragă Mihai este o carte fugită de acasă în care autorul și cititorii se întâlnesc și râd împreună de momentele tragi-comice pe care viața ni le oferă tuturor. În paginile sale, Mihai Bendeac răspunde scrisorilor primite după lansarea primei părți a Jurnalului unui burlac, intercalând printre răspunsuri un iureș de povești, momente și amintiri care îți reamintesc că există umor în orice situație, dacă te antrenezi suficient să îl observi.

Este un volum de o sinceritate copleșitoare, scris din dorința copleșitoare de a face bine, de a aduce bucurie cititorilor și speranță copiilor care au nevoie de sprijinul nostru.

P.S. Dacă pudicii și cei care iau viața foarte în serios își doresc să facă o faptă bună, le recomandăm și lor cu drag această carte”, scrie Editura Bookzone.

 

2. -imagine fara descriere- (bendeac_11381200.jpg)

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Mihai Bendeac (@jurnalul_unui_burlac)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Anca Murgoci | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel