Betty a vorbit despre tatăl său, înainte ca acesta să fie audiat într-un dosar de cămătărie și proxenetism.
În dimineața zilei de 22 februarie 2023, 11 percheziții au fost puse la cale de Poliția Capitalei, care au avut 39 de mandate în cadrul unui dosar de proxenetism şi cămătărie. Printre persoanele vizate și aduse la audieri se numără și manelistul Florin Salam, notează antena3. Cântărețul a fost deja audiat la Secția 24 Poliție, ca și suspect în dosar.
Betty, fata lui Florin Salam, apare într-o emisiune online, la câteva ore după ce tatăl ei a fost săltat de mascați, ca martor, într-un dosar de proxenetism. Artista a fost invitată de Alexandra Ungureanu în emisiunea pe care o moderează, realizat pe canalul de YouTube theXclusive.
„Nu mi-a lipsit niciodată nimic. De multe ori, familia e familie și nu te mai interesează bani sau alte lucruri. Vrei pur și simplu să-l vezi pe taică-tău”, spune Betty Salam în teaser-ul emisiunii Alexandrei Ungureanu.
Artista este conștientă de faptul că toate sacrificiile făcute de tatăl său sunt făcute pentru el și fratele său.
„Sunt conștientă că a făcut lucrul ăsta pentru mine și pentru fratele meu, pentru noi, pentru familia noastră. Din asta am învățat și eu ceva. Matias (n.r.: fiul ei) trebuie să știe că sunt o mamă bună și că fac asta pentru el”, a mai spus Betty Vișănescu.
Fetele ar fi fost ademenite de către bărbați prin metoda loverboy, ca apoi să fie obligate să presteze anumite servicii la niște hoteluri din Centrul Vechi al Capital. În acest sens, la audieri au fost aduse și două dintre recepționerele de la unul dintre aceste hoteluri.
”În fapt, mai multe persoane sunt bănuite că ar fi înlesnit practicarea prostituției, în Sectorul 5, dar și în alte localități din țară, obținând foloase patrimoniale de pe urma acestei activități, care ar fi fost desfășurată de mai multe femei.
De asemenea, din cercetări s-a stabilit că unele dintre persoanele bănuite ar fi oferit sume de bani cu dobândă impusă și termen de restituire.
În baza mandatelor de aducere, persoanele vizate urmează a fi conduse la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și cămătărie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, a transmis Poliția Capitalei.
Artistul s-a enervat pe reporterii spynews.ro, spunându-le să nu-l mai deranjeze și să-l lase să doarmă.
„Ce-aveți, băi? Sunteți nebuni și interpretați greșit. Da de ce faci așa la nas, ai făcut vreo prostie? Hai! Vedeți-vă de treburi, veniți la mine, deranjați omul din somn. M-ați trezit ca nebunii. Lăsați-mă să dorm, că mi-e somn”, a fost reacția lui Florin Salam, potrivit spynews.ro
Citește și: Florin Salam, audiat într-un dosar de cămătărie și proxenetism. Cum erau ademenite tinerele
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News