Bianca Brad trăiește, de 16 ani, cea mai mare durere a unei mame. Vedeta și-a pierdut fiica, pe micuța Emma, la naștere. Nu a putut trece niciodată peste dispariția fetiței sale.
La 16 ani de la cel mai groaznic moment din viața ei, Bianca Brad povestește despre durerea cu care a învățat să trăiască, dar și despre cum a reușit să se ridice și să meargă mai departe, chiar și atunci când nu mai găsea niciun motiv să trăiască.
„Of, da… și nu doar o dată, pentru că am trecut prin multe încercări foarte grele al căror scop, teoretic, l-am înțeles, dar cu care nu am fost de acord în totalitate. Nu cu prețul plătit pentru a învăța și evolua. Mi s-a părut foarte nedrept… De unele nici nu se știe, pentru că nu am vorbit în public despre ele”, a declarat Bianca Brad pentru Viva.
În urmă cu 16 ani, Bianca Brad a trăit cel mai dureros moment din viața ei. Fiica ei a murit cu doar câteva zile înainte de naștere, din cauza unor probleme de sănătate. Acela a fost momentul în care actrița a clacat. Durerea pierderii copilului a devastat-o. A reușit însă să meargă mai departe și chiar a înființat o asociație prin care încearcă să fie alături de părinții care trec prin astfel de tragedii.
„Au trecut foarte repede acești 16 ani, despre care, uitându-mă în urmă, pot spune că au fost extrem de grei, de mă mir că mai sunt pe aici, pentru că nu doar o dată m-am gândit să îmi închei socotelile cu viața”, a mai spus artista.
„Am avut parte de foarte multe semne. Dacă m-aș apuca să povestesc despre toate, aș umple revista, dar am să mă rezum la două dintre ele, pentru că mi se par cele mai surprinzătoare. Despre accidentul din adolescență, când puteam să mor, mama a avut un vis premonitoriu. Așa cum a avut un vis ireal de exact când am fost bolnavă, deși eu nu îi spusesem nimic despre boala cu care mă confruntam, dar pe care i-am ascuns-o, ca să o protejez.
Apropo de Emma, am primit un semn chiar de la ea, când eram însărcinată în lună mare. La unul dintre controale, la ecografie, medicul a surprins și mi-a și dat, la final, o poză cu mânuța ei având degetul arătător îndreptat în sus. Îmi amintesc cum mi-a înghețat sufletul când am văzut imaginea și, instantaneu, am știut că va pleca Acolo Sus, iar micuța mea mi-a spus, prin acel semn, ca să mă pregătească. Dar nu am vrut să cred.
Îmi amintesc și cum, după câteva secunde de tăcere, când am înțeles mesajul, că l-am negat, dând din cap și spunându-i doctorului, dar de fapt mi-am spus mie, cu voce tare, ca să acopăr vocea intuiției, că micuța mea este jucăușă și am râs forțat, deși simțeam ca și cum peste inima mea a căzut un bolovan uriaș și foarte greu… În ciuda a ceea ce am simțit atunci, am sperat până în ultima clipă că va fi bine…”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.
Bianca Brad nu se sfiește să vorbească despre tragedia pe care a trăit-o, ba chiar încearcă să fie alături de alți părinți care trec prin astfel de drame.
Actrița a relatat pe blogul său personal toată experiența sarcinii, a nașterii și a pierderii Emma.
În continuare, vă prezentăm o parte din povestea Biancăi Brad, scrisă chiar de ea.
„Ca si la prima sarcina, a fost o surpriza, pentru ca nu a fost planificata. Si a fost o surpriza placuta pentru ca imi doream doi copii si, desi eram constienta ca nu va fi usor, era chiar bine ca s-a intamplat sa raman iar insarcinata, asa de repede...Bucuria a fost si mai mare cand am aflat ca e fetita...Era un vis implinit...credeam eu... spulberat insa in ziua in care am facut amniocenteza...O zi cumplita...dar nici pe departe atat de cumplita ca ziua in care am aflat ca fetita mea a murit...
La ecografia facuta in vederea efectuarii testului de amniocenteza, s-a observat ca fetita avea tetralogia Fallot, o malformatie congenitala la inimioara (diminutivul se potriveste perfect, tinand cont de marimea inimii la acea varsta a sarcinii!). (...) In urma amniocentezei, a reiesit ca, din punct de vedere genetic era normala, insa cauzele acestei malformatii, nu se cunosc! Nu am fumat niciodata, nu sunt consumatoare de alcool, nu am luat medicamente contraindicate pe timpul sarcinii.......am tras un loz necastigator....
(...)
Am plecat in Germania cu doar cateva zile, inainte de data la care urma sa nasc prin cezariana. M-am dus la control, pentru a vedea starea fetitei si pentru a confirma ziua operatiei. M-au conectat la aparatul care monitorizeaza bataile inimii fatului....si nu se auzea nimic....Stiind ca am lichid amniotic in exces si ca uneori pozitia nu e favorabila nu m-am gandit la nimic rau.... M-au dus la ecograf si in incaperea respectiva s-a facut liniste... Ecranul era doar in nuante de gri...Ma gandeam ca inca nu a dat drumul la aparat...Doctorita a tacut si apoi a spus....”Imi pare rau...” Si eu tot nu intelegeam! Mintea mea refuza sa accepte.
(...)
M-au intrebat daca vreau s-o vad....si-n acel moment am fost navalita de sentimente amestecate de groaza, de frica, de panica.......si am spus ca nu! Mi-au spus ca mai tarziu, voi regreta ca nu am vazut-o, asa cum au regretat multe dintre mamicile aflate in aceeasi situatie.....dar daca totusi nu vreau, ei fac oricum o poza, iau amprentele picioruselor si impreuna cu bratarica de la mana, le sigileaza intr-un plic pe care il poti lua oricand te hotarasti sa-ti vezi bebelusul macar si asa..... Si atunci mi-am facut curaj si am rugat sa mi-o aduca...Cat ma bucur ca am facut-o”, a povestit Bianca Brad pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil