Bianca Drăgușanu a fost săltată de Poliție în această dimiineață. Vedeta a fost dusă în fața procurorilor pentru a fi audiată.
Bianca Drăgușanu este suspectată de evaziune fiscală. Blondina este acuzată că aducea haine din Turcia şi le vindea sub marcă proprie, fără a declara însă veniturile. Piesele vestimentare erau expuse într-un magazin din Șoseaua Berceni, fiind vândute exclusiv pe site, atât în ţară, cât şi în străinătate. Polițiștii din București au pus în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de aducere, emise pe numele bănuților. Potrivit unor surse judiciare, unul dintre cei patru suspecţi vizaţi este Bianca Drăguşanu, iar altul este un fost poliţist local.
Blondina a declarat pentru Pro TV că le-a spus polițiștilor că nu administreză niciuna dintre firmele cercetate și că în trecut a semnat doar un contract de imagine, deci a reprezentat ca imagine una dintre firme. Ea a mărturisit că nu știe nimic despre documentele contbile din spate. Totdată, ea a declarat că îl cunoaște pe fostul polițist local, cercetat și el în acest dosar.
„Astăzi 18 iulie 2024, începând cu ora 07.00, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 4 pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, în perioada 2017- 2023, patru persoane, având calitatea de administratori ai unei societăţi comerciale, ar fi omis să evidenţieze în documentele contabile şi să declare la organele fiscale venituri în valoare de peste 2.400.000 de lei, provenite din comercializarea de articole vestimentare de lux”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.
Sursa menționată a precizat că s-a stabilit că prejudiciul cauzat, până la acest moment, este estimat la 332.000 de lei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News