Bianca Drăgușanu își face planuri mari pentru viitor, alături de Gabi Bădălău.
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău formează din nou un cuplu, iar cei doi își fac împreună planuri mari pentru viitor. Chiar dacă relația lor a fost marcată de mai multe suișuri și coborâșuri până în prezent, aceștia sunt din nou o pereche în prezent și se pare că iubirea este mult prea mare pentru a-i ține departe unul de celălalt. Astfel, blondina spune că se vede să devină și mamă în viitorul apropiat, lucru pe cure și-l dorește și afaceristul. Ambii au alți copii din căsniciile anterioare, Bianca din mariajul cu Victor Slav, iar Gabi Bădălău din cel cu Claudia Pătrășcanu. Cu toate acestea, diva își dorește ca familia să fie una extrem de numeroasă și vrea să se mândrească pe viitor cu 7 copii.
„Nu sunt gravidă, dacă asta vrei să mă întrebi. Noi (n.r. ea și medicul ginecolog) în această seară, cu domnul doctor ginecolog pentru că a trebuit să spun treaba asta, am vorbit despre viitorul nostru. Îndepărtat (n.r. viitorul în care va mai avea un copil)? Dar de ce nu apropiat? (…) Mie îmi plac foarte mult copiii și sunt fericită să vă dau această veste că în viitorul apropiat da, îmi mai doresc copii. Ce o vrea Dumnezeu.
Nu au fost niciodată altfel decât bune (n.r. relațiile cu Gabi Bădălău). Mai mulți chiar (n.r. vrea mai mulți copii cu Gabi Bădălău). Eu îmi doresc 7. Ce e mai frumos decât să ai copii frumoși.!, a mărturisit Bianca Drăgușanu, potrivit Spynews.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au împreună o fetiță, pe Sofia, și chiar dacă ambii și-au refăcut viața după despărțire, aceștia sunt extrem de prezenți și în viața micuței, care trăiește alături de mama sa, după divorț. Chiar dacă blondina încearcă să-i facă toate poftele micuței, aceasta își dorește, în aceeași măsură, să-i ofere și cea mai bună educație. Acest lucru se pare că îi iese cu brio, după cum spune chiar Bianca Drăgușanu, care dezvăluie că cea mică conștientizează toate lucrurile pe care i le spune mama sa, într-un moment sau altul.
„Începe să crească și să realizeze lucrurile pe care i le spun eu și pe care le-am testat eu deja. Îmi seamănă din ce în ce mai mult și sunt foarte mândră de ea.”, a explicat Bianca Drăgușanu, pentru WOWnews.
Mai mult, chiar dacă are încă o vârstă fragedă, Bianca Drăgușanu spune că fiica sa deține deja un set important de calități, extrem de importante pentru un viitor adult. Cea mică este extrem de motivată și de ambițioasă, spune blondina, și nu-i lipsește nici atenția la detalii.
„Este foarte determinată, este foarte ambițioasă, este perseverentă și atentă la detalii. Are multe calități! Este copilul meu și e normal să-i văd toate calitățile.”, a mărturisit ea, pentru sursa citată.
Te-ar putea interesa și: Cătălin Botezatu, ofertat de Pro TV și Antena 1 pentru mai multe show-uri celebre. Motivul pentru care a refuzat: „M-au sunat toți”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News