Bill Gates a coborât pe locul al cincilea în topul miliardarilor. Cine ocupă primul loc

Data publicării:
Bill Gates, captură YouTube/ 60 minutes
Descriere foto: Bill Gates, captură YouTube/ 60 minutes

Bill Gates a coborât o treaptă şi se află pe locul al cincilea, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume.

Bill Gates se află pe locul al cincilea, devansat de fondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume întocmit de revista Forbes, relatează Agerpres.

Divorţul dintre Bill Gates şi Melinda French Gates, urmat de împărţirea bunurilor este principalul motiv al coborârii miliardarului în clasament. Gates s-a aflat pe lista miliardarilor încă din 1987 şi este pentru prima dată când coboară sub cea de-a treia poziţie de la lansarea topului prestigioasei reviste.

Compania de investiţii a lui Gates, i-a transferat joi Melindei Gates acţiuni în valoare de 2,4 miliarde de dolari, valoarea netă a averii acesteia ajungând la 5,6 miliarde de dolari. Bill îi transferase deja acţiuni în valoare de 3,2 miliarde de dolari în mai, după ce cuplul a anunţat destrămarea mariajului.

Averea lui Bill Gates valorează în prezent 129,6 miliarde de dolari, în timp ce Zuckerberg, cu 132 de miliarde de dolari, ocupă poziţia a patra.

Potrivit agenţiei guvernamentale Security and Exchange Commission, Melinda a primit, din partea companiei Cascade, 3,3 milioane de acţiuni AutoNation, 2,8 milioane Deere & Co şi 9,5 milioane Canadian National Railway.

Bill şi Melinda au hotărât să se despartă după dezvăluirile referitoare la întâlnirile dintre fostul director Microsoft şi Jeffrey Epstein din 2019. Gates s-a aflat de asemenea în mijlocul unei investigaţii Microsoft despre o posibilă relaţie a miliardarului cu o angajată a companiei, în 2000.

Gates a catalogat prietenia cu Epstein drept o eroare imensă şi a declarat pentru CNN: ''Este timpul pentru reflecţie, iar în acest moment, trebuie să merg mai departe. În mijlocul familiei, ne vom vindeca pe cât de bine putem''.

Cu toate acestea, nu se cunoaşte cu exactitate ce sumă va primi Melinda Gates în urma divorţului întrucât condiţiile separării nu au fost făcute publice, potrivit Forbes.

Bill şi Melinda vor continua să lucreze împreună în cadrul Bill and Melinda Gates Foundation, cea mai mare organizaţie de caritate din lume, atâta timp cât Melinda Gates se va simţi confortabil să colaboreze cu fostul soţ. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel