Antonia a fost invitată în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete, unde a dezvăluit cum a aflat în urma unor analize medicale că vârsta ei era de 69 de ani.
Antonia este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară și a reușit să își clădească o carieră impresionantă de-a lungul timpului. Cântăreața are și o familie minunată. Ea formează o relație de 10 ani cu Alex Velea, cu care are și doi băieți tare simpatici, Dominic și Akim, iar din relația cu Vincenzo Castellano, are o fiică, Maya.
Puțin sunt cei care știu că artista, care împlineşte peste două luni vârsta de 35 de ani, a aflat în urmă cu aproximativ un an, în urma unor analize medicale, că vârsta ei biologică era, de fapt, de 69 de ani. Invitată în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete, Antonia a vorbit despre această problemă medicală cu care s-a confruntat din cauza stresului.
„Am văzut că ți-ai făcut analizele și că vârsta ta biologică este de 69 de ani?”, a întrebat Mihai Bobonete.
„Da, a fost. Acum fluctuează. Asta a fost acum un an”, a răspuns Antonia.
„Dar te ții bine pentru o vârstă biologică de 69 de ani”, a precizat Mihai Bobonete.
„Am fost foarte stresată. Și acum trec printr-o perioadă mai grea”, a mărturisit Antonia în cadrul podcastului „DA BRAVO! by Mihai Bobonete”.
Te-ar putea interesa și: Antonia, moment penibil pe scenă. Ce a putut să zică. Bobonete: „Nu cred!”
Te-ar putea interesa și: Antonia, agresată pe scenă, în timpul unui concert: „Mulți au avut grijă să îmi arate că nu mă plac”
Artista recunoaște că acum ia suplimente și merge la terapie și, din fericire, este din ce în ce mai bine.
„Acum iau niște suplimente, dar nu mă relaxează. Mă duc la terapie. Am avut un dezechilibru hormonal. Dezechilibru hormonal în sensul în care parte din hormonii mei erau scăzuți ca valoare. Pentru asta a fost nevoie să iau mai multe suplimente naturale. M-au ajutat ambele, atât terapia, cât și suplimentele. Acum sunt din ce în ce mai bine. Mă stresam. Eu sunt perfecționistă și la pământ cu nervii din cauza asta”, a spus cântăreața.
„Păi și nu te duci în zone în care să te relaxezi, să uiți de lume, să te duci singură și să stai pe un vârf de munte, la o câmpie?”, a întrebat Mihai Bobonete.
„Nu îmi place să stau atât de mult singură. Îmi place să stau maxim câteva ore când sunt singură în casă. Îmi este suficient. Ascult muzică. Ar trebui să mai și citesc, dar nu am timp și nici nu am răbdare. Mă relaxează cititul, doar că sunt multe cărți în română pe care le-am primit cadou. Încep să le citesc și după dau de un cuvânt pe care nu-l înțeleg. Stau și mă uit pe Google ce înseamnă. Fac tot timpul asta și după nu mai înțeleg nimic. Pierd continuitatea”, a mai mărturisit Antonia în cadrul podcastului „DA BRAVO! by Mihai Bobonete”.
Te-ar putea interesa și: Antonia, marcată de moartea bunicului ei. Artista a aflat cumplita veste, înainte să urce pe scenă: „Eram praf” Cum o ajută Alex Velea să treacă peste momentele grele
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News