Boala de care suferă Iuliana Tudor: Te scutură de balastul de vanitate, mândrie, superficialitate, neatenție, lipsă de grijă față de propria persoană, corp, trup și suflet

Într-un interviu recent, vedeta a vorbit deschis despre momentele dificile prin care a trecut și despre cum aceste experiențe i-au schimbat perspectiva asupra vieții.

Deși succesul în televiziune ar putea părea o ambiție firească pentru mulți, Iuliana Tudor a subliniat că, pentru ea, nu recunoașterea publică a fost prioritară, ci dorința de a fi cea mai bună în ceea ce face.

„Miza pentru mine era să fiu cea mai bună. Și, în general, am avut acest motor de foarte mică”, a mărturisit ea. Cu toate acestea, în 2004, cariera sa a fost pusă pe pauză brusc din cauza unei probleme de sănătate care a forțat-o să stea la pat luni de zile, urmată de un tratament dur.

Această perioadă a fost una de profundă introspecție pentru Iuliana Tudor. Deși boala autoimună de care suferă este încă prezentă și astăzi, experiența i-a oferit o înțelegere mai profundă a vieții și a relației sale cu spiritualitatea. „Medical vorbind, în acest moment, când noi vorbim, eu sunt exact în stadiul în care eram înainte de 2004”, a explicat vedeta, adăugând că această încercare a schimbat-o sufletește și spiritual.

Iată dialogul avut de Iuliana Tudor cu Ionuț Vulpescu la Avangarda:

„Să mă vadă lumea la tv și să mă recunoască lumea pe stradă”, un gând pe care Iuliana Tudor nu l-a avut. Un test vital: „Am stat la pat niște luni de zile. Un tratament foarte dur”

I.V.: Să mă vadă lumea la televiziune. 

I.T.: Nu neapărat. 

I.V.: Să mă recunoască pe stradă.

I.T.: Nu, n-am avut asta. Miza pentru mine era să fiu cea mai bună. Și, în general, am avut acest motor de foarte mică. Adică, pentru mine, coronița aceea pe cap nu însemna doar că am luat zece. Era un triumf în fața celorlalți. Adică era o treabă acolo, undeva în mințișoara mea. Și, în privința televiziunii, am exagerat enorm. Și asta e o meserie care te... 

I.V.: Sigur. Consumă energie... 

I.T.: Da. Cere tot. 

I.V.: Și ai înțeles atunci, în 2004, că trebuie să... 

I.T.: Păi n-am înțeles. M-am obligat să înțeleg. Că a trebuit să mă opresc din tot. Nu mai puteam să fac absolut nimic. Nimic. Și am stat la pat niște luni de zile. Un tratament foarte dur. Am trecut prin foarte multe stări atunci. Dar n-am avut... Și pentru asta iar sunt recunoscătoare, mamei mele. Nu m-am revoltat. 

Iuliana Tudor suferă de o boală autoimună: „Medical vorbind, în acest moment, când noi vorbim, eu sunt exact în stadiul în care eram înainte de 2004”

I.V.: Ai o boală autoimună? 

I.T.: Da. Pe care o am și astăzi. Adică, medical vorbind, în acest moment, când noi vorbim, eu sunt exact în stadiul în care eram înainte de 2004. Strict medical. Dar vedeți ce a făcut experiența în sine la nivel sufletesc și spiritual și de înțelegere? S-au schimbat niște lucruri. Și probabil că trebuia să trec prin experiența aceea ca să înțeleg. Se putea să nu înțeleg. Să treacă și eu să-mi văd în continuare de zona mea fină de înțelegere. 

I.V.: Accelerați.

I.T.: Da. 

Iuliana Tudor, dialog cu Dumnezeu: „Eu nu am plecat niciodată. Tu ai uitat de mine, nu?”

I.V.: Și atunci te-ai apropiat și de biserică, de credință? 

I.T.: Nu. Eu am avut întotdeauna asta pentru că așa a fost în familie. Așa am crescut. Nu m-am simțit singură niciodată. Asta spun. Pentru mine, a fost așa în permanență. A fost tatăl de acolo. Adică nu exista altă raportare. Și faptul că mi-era greu, că mi-era rău, înseamnă că dacă el îngăduie, înseamnă că e un rost. Și trebuie să-l găsesc. 

I.V.: „Eu nu am plecat niciodată. Tu ai uitat de mine, nu?” 

I.T.: Da. 

Rolul bolii în viața noastră, după Iuliana Tudor: „Te scutură un pic de tot balastul de vanitate, mândrie, superficialitate, neatenție, lipsă de grijă față de propria persoană, corp, trup și suflet. Sunt multe care se schimbă atunci când ești căzut, fizic, când te doare.”

I.V.: Asta a fost dialogul pe care l-ai avut atunci în 2004. 

I.T.: Da. Și așa se întâmplă, cred, cu mulți dintre noi. Și de aceea am și vrut să scriu pentru că e o experiență comună până la urmă. Nu sunt cu nimic diferită. Oamenii poate trăiesc experiențe mult mai grele decât cea pe care am traversat-o eu. Dar cred că suferința e o șansă pentru a deveni un pic mai bun. Te scutură un pic de tot balastul de vanitate, mândrie, superficialitate, neatenție, lipsă de grijă față de propria persoană, corp, trup și suflet. Sunt multe care se schimbă atunci când ești căzut, fizic, când te doare. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News