Boala Occidentului care a venit și în România. Prof. dr. Mihai Diculescu: De ce trebuie neapărat să te ferești / video

Data publicării:
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
Descriere foto: Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Prof. dr. Mihai Diculescu, medic primar gastroenterologie, a vorbit în cadrul emisiunii MediCOOL, de pe Antena 1, despre motivul pentru care bolile autoimune din sfera gastrointestinală sunt tot mai des întâlnite în rândul pacienților. 

Întrebat de ce apar tot mai multe cazuri de boli autoimune în sfera gastrointestinală și ce pot face oamenii pentru a preveni aceste probleme, dr. Mircea Diculescu a explicat că această creștere este rezultatul unui stil de viață nesănătos și a abuzului de antibiotice. 

„De ce apar din ce în ce mai multe cazuri de boli autoimune, cel puțin în sfera gastrointestinală de care vă ocupați? Ați spus că vedeți din ce în ce mai mulți pacienți care vin cu aceste probleme. De ce apar aceste probleme? Haideți să dăm oamenilor niște sfaturi de bază pe care să le respecte ca să nu ajungă unii dintre pacienții dumneavoastră?”, a întrebat dr. Mihail Pautov. 

„Revenim la analogia mea cu piele și mucoasa intestinală. Ne-am bătut joc de planetă, am distrus tot, am defrișat, am poluat, am omorât animale. Deci ne batem joc de planetă și planeta se răzbună.

Dacă ne batem joc de planeta internă printr-o alimentație nesăbuită, atunci și planeta noastră internă, adică microbiota intestinală – totalitatea microbilor, a bacteriilor sau a microorganismelor din intestine se vor revolta.

Probabil că în țară românească, în ultimii 20 de ani, stilul de viață occidental și cu alimentația de tip fast food, junk food, au modificat în mod decisiv microbiota intestinală și probabil că și folosirea abuzivă a antibioticelor a defrișat.”, a spus dr. Mircea Diculescu. 

 

O boală a Occidentului

Dr. Mircea Diculescu a explicat că acest fenomen a ajuns și în România datorită occidentalizării stilului de viață, nu din cauza schimbării genetice, ci a schimbărilor din mediul ambiental, adică a ceea ce mâncăm. Potrivit medicului, alimentele moderne conțin numeroși conservanți, care prelungesc termenul de valabilitate dar contaminează tractul digestiv.

„Deci este o boală a Occidentului.”, a completat dr. Mihail Pautov. 

„Este o boală a Occidentului care a venit și în România prin occidentalizarea stilului de viață pentru că nu ne-am imagina că genetica unui român s-a schimbat în 20 de ani, ci s-a schimbat ceva din mediul ambiental. Mediul ambiental înseamnă nu pe unde trăim, ci ce mâncăm, ce înghițim.

Avem o grămadă de alimente care conțin conservanți. Îmi aduc aminte că dacă bunica mea făcea icre, nu aveam voie să le mănânc a doua zi pentru că ele se îngălbeneau. Găsim icre la magazin care au termen de garanție două luni. Ne imaginăm cam ce au icrele acelea ca să reziste.

Icră înseamnă ou crud, da? Deci înseamnă că există o grămadă de conservanți. Conservanții care mențin alimentele în termen de garanție vor contamina și tubul digestiv. Deci noi am contaminat aparatul digestiv așa cum contaminăm și planeta cu dioxid de carbon și cu ce mai contaminăm.”, a spus dr. Mircea Diculescu la emisiunea MediCOOL, de pe Antena 1. 

 

@doctor.mihail Incidența bolilor autoimune. Care sunt cauzele❓????????‍⚕️☝???? @medicool.ro_antena1 ♬ original sound - doctor.mihail



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Elena Aurel | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel