Bogdan de la Ploiești, confesiuni tulburătoare: ”A fost un moment în care viața nu a fost bună cu mine și a trebuit să mă lupt”

Data publicării:

Bogdan de la Ploiești a vorbit despre perioada neagră din viața sa. 

Bogdan de la Ploiești, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți cântăreți din România, a fost invitat în plartoul emisiunii La Măruță, de la PRO TV. Artistul care a reușit să adune milioane de vizualizări la piesele lui, și-a deschis sufletul în fața lui Măruță și a oferit detalii necunoscute despre primii lui pași în industrie. 

Deși acum orice piesă pe care o lansează ajunge imediat în topul preferințelor celor de acasă, începutul nu a fost deloc unul ușor. Bogdan obișnuia să fie fotbalist, iar în urmă cu 10 ani a decis să schimbe total domeniul: ”M-am oprit din fotbal și am intrat în muzică”. ”A trebuit să aleg banii, o sursă de venit să pot să mă întrețin”, completează el. 

Și se pare că a ales foarte bine, chiar dacă atunci nu avea nici studii și nici experiență: ”Nu știam să cânt. Doar prietenii din jurul meu spuneau că am voce. Nu a fost talent nativ”. În ciuda lipsurilor, nu s-a gândit nicio secundă să renunțe. Ba chiar a știut că poate ajunge acolo unde visa: ”Sunt un om foarte ambițios. În momentul în care îmi propun ceva, nu mă las până nu iese”. 

Încântat și mândru de munca lui, de faptul că a reușit pe propriile picioare, acesta admite: ”a fost un moment în care viața nu a fost bună cu mine și a trebuit să mă lupt, din nou. De multe ori, ceva rău te poate ajuta”. Printre momentele care-l bucură cu adevărat sunt lansarea piesei cu Theo Rose, Fără tine, care a strâns peste 100 de milioane de vizualizări, apariția în serialul CLANUL din această toamnă, dar și faptul că va juca într-un film care va apărea curând pe marile ecrane. 

 

Theo Rose, adevărul despre despărțirea de Alex Leonte: „Îmi vine să plâng și acum”

 

Theo Rose și Alex Leonte și-au spus adio, după mulți ani de relație. Artista se iubește acum cu Anghel Damian. 

Theo Rose a uimit pe toată lumea, în urmă cu trei luni, când a anunțat că ea și Alex Leonte și-au spus adio. Mai mult, o dată cu vestea despărțirii, artista a dezvăluit că este deja implicată într-o nouă relație, semn că acesta ar fi fost principalul motiv pentru care s-ar fi produs despărțirea. În cele din urmă, artista le-a spus fanilor că nu ar fi vrut să dea această veste, însă "cineva" și-a dorit să-i facă rău.

”A apărut un articol în care reiese că reiese că relația mea cu Alex s-a încheiat, respectiv că altcineva a apărut în viața mea, lucruri adevărate, doar că lucrurile astea erau știute de către mine, Alex, familia și oamenii foarte apropiați de mine. Doar că noi am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea, eu, mai degrabă, am vrut să se întâmple cu discreție, și să anunț eu la un moment dat că s-a întâmplat asta, ne-am despărțit, a urmat. Cineva nu și-a dorit ca mine discreție și a dat acest pont la presă. știind ce urmează. ”, a spus Theo Rose pe contul ei personal de Instagram.

 

Motivul despărțirii

Theo Rose a ținut să clarifice faptul că nu a fost vorba despre înșelat între cei doi, ci pur și simplu lucrurile nu mai funcționau de mult timp în cuplul lor. Mai mult, artista spune că fostul ei partener știa deja despre actuala ei relație.

”Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Alex știa de existența lui Anghel. Ne-am despărțit pentru că lucrurile nu mai mergeau între noi, după care Alex a aflat de Anghel, l-am pus în temă cu tot ce trebuie, am fost cât se poate de sinceră cu el, el poate confirma. Nu am vrut acum să spun în presă, a venit chestia asta ca un topor. Eu vă spun că n-am păcat în situația asta. Nimeni nu are cu ce să mă atace, deși s-a vrut. Abia aștept să vă spun toată povestea, o să vă placă finalul, chiar dacă pare nedrept, ele s-au întâmplat de ceva timp și am avut timp să ne obișnuim cu situația. Eu simt că sunt exact acolo unde am vrut, sper să fie și el bine.”, a continuat artista.

 

Theo Rose, noi declarații despre despărțirea de Alex Leonte

La trei luni de la separare, artista și-a găsit puterea de a vorbi despre ruptura dintre ea și Alex Leonte. 

Theo Rose a declarat la Pro FM că după despărțirea de Alex Leonte a început să fie urmărită de paparazzi și că a intrat în vizorul presei tabloide.


„Anul ăsta mi s-a întâmplat pentru prima dată în viața mea să mă urmărească paparazzi.”, a afirmat Theo Rose.


Mai mult, ea spune că, imadiat după despărțire, chiar a doua zi, a mers să filmeze un spot publicitar și că i-a fost extrem de greu să lucreze, din cauza tristeții. 

„Îmi venea să ies afară să urlu, să zbier, să ies de acolo cum o fi, numai să ies, să pot să mă descarc. Îmi vine să plâng și acum”, a mai spus artista. „Mi-a trecut supărarea pe oameni și m-am gândit că poate a meritat chestia asta să-mi dau eu seama că nu e totul lapte și miere cum am crezut că e”, a mai spus Theo Rose.

 

Mai mult, artista a dezvăluit că își dorește să realizeze un documentar despre povestea ei de dragoste cu Alex Leonte și despre cum s-a terminat relația lor. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel