Bogdan Medvedi și Anișoara Cojocaru i-au cucerit pe jurații de la Vocea României. Tânăra a avut parte de o surpriză imensă

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Bogdan Medvedi
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Bogdan Medvedi

Bogdan Medvedi și Anișoara Cojocaru au făcut show la „Vocea României”. Cei doi concurenți i-au impresionat pe jurați cu chimia dintre ei, iar piesa aleasă le-a pus vocile în valoare. Cu toate acestea, unul singur merge în etapa următoare, iar jurații și-au ales preferatul. 

În această seară, scena de la Vocea României găzduiește ultima rundă a duelurilor. Confruntările decisive vor stabili care dintre concurenți vor trece mai departe în etapa KO, apropiindu-se astfel de mult așteptatele spectacole LIVE. Va fi o seară plină de emoții intense și momente memorabile atât pentru cei care evoluează pe scenă, cât și pentru antrenorii care îi susțin.

De data aceasta, este rândul echipei formate din Horia Brenciu și Theo Rose să își trimită concurenții la duel, astfel că Bogdan Medvedi și Anișoara Cojocaru au făcut echipă și au dat tot ce au avut mai bun. Deși amândoi i-au impresionat pe jurați, doar unul a fost ales pentru a merge mai departe și a fi ales „Vocea României”.

Cei doi concurenți au interpretat celebra piesă „Cry me a river”, o melodie plină de emoție, pe care aceștia au transmis-o excelent. Smiley a ales-o pe Anișoara Cojocaru, în tim ce Irina Rimes, Tudor Chirilă, dar și antrenorii din echipa cărora cei doi fac parte, Theo Rose și Horia Brenciu, l-au ales pe Bogdan Medvedi. Astfel, el a fost cel care a mers în etapa următoare.

Cu toate acestea, competiția nu s-a încheiat aici pentru Anișoara. Irina Rimes și Tudor Chirilă au decis să o salveze, iar concurenta a decis să meargă mai departe alături de echipa Irinei Rimes. 

Te-ar putea interesa și: Oana Lis a publicat prima fotografie cu Viorel Lis din spital. Ce mesaj emoționant a scris soția fostului edil

„Anișoara și Bogdan sunt concurenții ideali”

​Theo Rose: „Cred că ar trebui să se dea un premiu Miss și Mister Vocea României. Sunteți absolut superbi! Cântați amândoi foarte bine, dar lumea trebuie să știe cât de mult ați muncit pentru momentul ăsta. Vreau să vă mulțumesc pentru că v-ați dedicat acestui moment, acestei emisiuni și echipei noastre. Sunteți amândoi extraordinari și niște oameni minunați pe care mă bucur că îi cunosc mai bine acum și cu care sper să rămân într-o legătură strânsă în continuare. Vă mulțumesc!”.

Horia Brenciu: „Anișoara și Bogdan sunt concurenții ideali. Sunteți doi oameni excepționali și mă bucur foarte mult că împreună am putut să realizăm acest moment frumos!”.

​Tudor Chirilă: „Mie cred că mi-a plăcut de la echipa Theo și Horia cel mai mult acest duet și a fost foarte mișto. Chiar a fost foarte foarte bine! Felicitări vouă, antrenorilor, foarte tare!”.

Irina Rimes: „Cred că și mie mi-a plăcut cel mai mult acest moment pentru piesa aleasă, pentru cum a fost pusă în scenă, pentru partitura vocală și pentru comunicarea dintre voi doi. Nu m-a plictisit deloc, am urmărit cu sufletul la gură tot ce s-a întâmplat! Eu cred că Bogdan este mai pregătit pentru etapa următoare”.

Smiley: „Mi-a plăcut foarte mult acest moment! Bravo, felicitări!”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel