Bogdan Vlădău rupe tăcerea. De ce a renunțat vedeta la modelling: „Am primit tot felul de avansuri și de la femei, și de la bărbați”

Data actualizării: | Data publicării:

Bogdan Vlădău a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a renunțat la modelling. 

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că  Bogdan Vlădău, în vârstă de 44 de ani, a renunța de o bună perioadă de timp la modelling. Acum, soțul Ginei Chirilă a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a luat această decizie. 

De ce a renunțat Bogdan Vlădău la modelling

Bogdan Vlădău a mărturisit că, în perioada în care făcea modelling primea tot felul de avansuri, atât de la femei, cât și de la bărbați. Bărbatul susține că acest lucru nu era pentru el, motiv pentru care a decis să pună punct acestei pasiuni. 

„Dat fiind că am fost și model internațional, am primit tot felul de avansuri și de la femei, și de la bărbați. Poate că ăsta e și unul dintre motivele pentru care m-am lăsat, pentru că, din punctul ăsta de vedere, nu era pentru mine. În mediile astea cam așa e, dacă vrei la cel mai înalt nivel, trebuie să faci compromisuri. De asta am și luat decizia să mă opresc. La 25 de ani m-a luat bookerul meu din Milano și mi-a spus că am de făcut compromisuri în cariera asta și că există numeroși bărbați frumoși care sunt dispuși să le facă, atunci am renunțat”, a spus Bogdan Vlădău la Antena Stars, potrivit Spynews.

Cum se menține Bogdan Vlădău în formă

Bogdan Vlădău recunoaște că nu este genul de persoană care stă ore în șir în fața oglinzii. 

„Absolut deloc (n.r. – dacă are o rutină de îngrijire). Am primit creme, dar toate s-au stricat pentru că nu le folosesc, doar atunci când simt că mă strânge fața foarte tare, atunci mă dau cu o cremă și culmea, mă simt foarte bine. Altfel uit, nu sunt genul ăla care se pensează, își dă cu cremă, se duce la solar, nu fac din astea. Nu sunt genul care stă minute în oglindă, câteva secunde”, a mai spus Bogdan Vlădău.

Cu ce se ocupă Bogdan Vlădău după ce s-a retras din televiziune

După participarea la „Survivor România”, viața lui Bogdan Vlădău s-a schimbat complet. Fostul manechin a lăsat podiumul de modă pentru jungla amazoniană, unde organizează retreat-uri. 

Bogdan Vlădău recunoaște că a avut dintotdeauna o înclinație către spiritualitate și se bucură că acum are ocazia să experimenteze pe pielea lui acest lucru.

„De fapt de când eram mic am avut așa o înclinație către spiritualitate. Am avut senzația și simțeam cumva că trebuie să fie mai mult decât ce vedem noi cu ochiul liber. Dincolo de lumea asta materială suntem și energie, suntem și spirit și așa mai departe. Deci a început cumva de când eram mic, după aceea am început și am intrat mai profund în lumea asta prin ortodoxie.

Am fost la muntele Athos de câteva ori, după care am ajuns la șamanism, am ajuns și în Amazon, acolo am făcut practici cu șamanii, cu mai multe plante și remedii pe care le au ei acolo. Cam așa a început drumul. Acum, de câțiva ani, deja organizez eu retreat-uri acolo, duc oameni din România cu precădere, dar din toată lumea, în general. Am avut oameni și din Costa Rica”, a declarat Bogdan Vlădău pentru Impact.

Citește și: Bogdan Vlădău, înțepat de un scorpion: „Am simțit că mă arde”. Cum l-a vindecat un băștinaș din jungla amazoniană

Cine a fost femeia pe care neurochirurgul Leon Dănăilă a iubit-o cel mai mult: "Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune, nu am mai găsit altă persoană"



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel