Brigitte Pastramă a apelat la bisturiul medicului estetician de mai multe ori. Vedeta a fost la un pas să-și găsească sfârșitul din cauza unei intervenții chirurgicale.
Brigitte Pastramă și-a făcut prima intervenție chirurgicală în 1997. Câțiva ani mai târziu, după ce a născut, vedeta a fost nevoită să treacă printr-o nouă operație, după ce sânii ei s-au deformat din cauza alăptării.
”Când am alăpat a trebuit să mă reoperez, aveam 24 de ani și mi-am schimbat implanturile. Serul fiziologic e un lichid cu sare, foarte greu.”, a spus Brigitte Pastramă la Xtra Night Show, de la Antena Stars.
Imediat după operație, vedeta a ajuns din nou pe mâna medicilor, de data aceasta, din cauza unei probleme care îi punea viața în pericol.
Brigitte Pastramă a avut complicații post operatorii, din cauză că nu a fost cusută șa aerola mamară, ci s-au folosit plasturi. Vedeta a făcut embolie pulmonară.
”Eu n-am fost cusută la aerolă și mi s-au pus doar niște plasturi, nu mi s-a făcut anti-coagulant, la opt zile am făcut emobolie pulmonară. Avem un plământ în infarct, cel drept, și aveam un cheag de sânge și puteam să mor în orice clipă.”, a mai spus Brigitte Pastramă la Xtra Night Show
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News