Bromania, zis și Matei Dima, și-a luat un bolid de lux. Cu toate acestea, el a fost criticat de câțiva dintre fani pentru alegerea făcută. Se naște și o întrebare: Ce s-a întâmplat cu permisul său de conducere?
Bromania, pe numele său real, Matei Dima, are 36 de ani și un vis împlinit. El a reușit după ani grei de muncă să-și achiziționeze mașina de vis. Deși nu a transmis fanilor prețul la care s-ar ridica o astfel de mașină, vorba umblă că este undeva între 150.000 și 200.000 de euro. El a mai scris și un mesaj dedicat fanilor care îl urmăresc și care se inspiră din conținutul paginii sale de socializare. El pare foarte fericit în poza împărtășită cu fanii săi, iar reacția acestora nu a fost mai prejos, bucurându-se și aceștia de „cadoul” binemeritat al actorului și influencerului Bromania.
Toate filmele sale de până acum în care a fost implicat au avut parte de un real succes. Nu e de mirare că vedeta și-a permis un așa bolid la succesul pe care l-a avut în ultimii ani. Cu toate acestea, deși mai multe vedete și celebrități l-au felicitat, iar mai mulți fani i-au dorit numai binele, sunt reacții potrivit cărora Bromania este foarte tare judecat pentru achiziția făcută. Pe lângă urale, sunt regăsite mesaje precum:
„Bine că vă scot din foame reclamele la păcănele și pariuri”, a spus un utilizator al rețelei de socializare.
„Nu de actori se zicea că mor de foame?”, a fost comentariul unui alt utilizator.
„Ce viață bună duc regizorii/actorii”, a mai scris altcineva la postarea lui Matei Dima.
View this post on Instagram
Cu toate acestea, comentariile fanilor și celebrităților care i-au urat de bine au fost numeroase.
„Hard work pays off. Congrats!”, a spus Antonia, la postarea lui Bromania cu mașina.
„You deserve it all and more”, i-a transmis și Monica Munteanu, managera lui Mihai Bendeac.
„Cea mai tare mașină ever! Visul fiecărui bărbat”, a mai zis și Alexandru Maxim
Mai mult decât atât, întrebarea care rămâne este dacă Bromania a reușit să-și recupereze permisul de conducere după ce i-a fost ridicat de autorități . În 2021, Matei Dima s-a intersectat cu polițiștii pe un drum național, iar aceștia au efectuat un control de rutină. În urma acțiunii, actorului i-a fost depistat consumul de substanțe interzise. După ce i-a fost ridicat permisul, a primit a o amenda de 10.000 de lei, care poate fi achitată și în rate. De menționat este faptul că această pedeapsă este una cât se poate de ușoară deoarece actorul a cerut un acord de recunoaștere a vinovăției în urma căruia și-a recunoscut fapta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News