Monica Tatoiu a vorbit cu Bursucu despre copilăria pe care ea o cataloghează drept „frumoasă și mișto”. Cu atât mai mult, Monica Tatoiu a discutat despre bunica ei care avea un dar inexplicabil. Nu de puține ori, bunica acesteia i-a creat experiențe și momente de neuitat.
Monica Tatoiu este cunoscută pentru abilitatea ei de a vorbi despre experiențele unice pe care le-a căpătat de-a lungul vieții. La cei 68 de ani ai săi, Monica Tatoiu își aduce aminte foarte bine memoriile pe care le-a creat alături de bunica sa, pe care o numea mereu „Maica”.
„Maica” vedetei încă veghează asupra invitatei lui Bursucu, din podcastul său, mai ales că o visează cu o noapte înainte de a păți ceva rău. Această înfățișare în vis pe care o are Monica Tatoiu cu bunica ei este un semn că trebuie să aibă grijă ziua ce urmează - spune chiar vedeta.
Bunicul ei avea 16 ani când a „luat-o” pe Maica (care avea 15 ani), după care au plecat la Timișoara pentru a-și forma un viitor împreună. Cu toate acestea, deși avea o vârstă foarte tânără, Maica a știut că va avea un băiat (tatăl Monicăi Tatoiu) și că va fi medic - lucru care s-a și întâmplat.
„O iubesc! Ea are grijă de mine. De câte ori mi se întâmplă ceva rău, cu o noapte înainte o visez cu capul în ușă. Maica (bunica) la 15 ani, l-a luat pe taica (bunicul), care avea 16 ani, și au plecat de acasă. „Eu plec la Timișoara, o să am un băiat și îl fac doctor”. Maica, când a murit... n-a putut să moară până nu m-am dus eu. A fost un concurs de împrejurări”, povestește Monica Tatoiu.
În continuare, înainte să moară, bunica Monicăi Tatoiu i-a transmis nepoatei sale că are să meargă pe cealaltă lume, iar pe lângă acest detaliu, ea i-a mai spus să nu meargă la înmormântare. În schimb, a trimis-o pe „Mona” - așa cum i se spunea Monicăi Tatoiu - la culcare.
„După ce mi-a explicat ea cum e cu soacrele, că trebuie să am grijă cum le pun piciorul în prag, mi-a zis „Mona, de acum te duci să te culci, că eu mor”. Așa era Maica. „Și nu vii la înmormântare! Te duci și te culci că eu trebuie să mor”. Așa era ea.
Am crescut cu ea la țară. Cu maica mergeam la săpat de tutun. Maseuza mea e disperată că eu umblu cu picioarele goale. Eu am crescut la țară și mi-a plăcut la nebunie. Știi cum e la țară pe căldurile astea? Mergeam la tutun, la prășit, iar pe zi erau 45 de grade în Câmpia Tisei.
Seara se făcea răcoare și ne duceam afară, iar Maica ne povestea „Hai să vă zic cum joacă focurile. În Pământ există fosfor, iar noaptea, după ce era foarte cald, ieșea la suprafață și producea foc”. Ne povestea cum era cu duhurile, cu extratereștrii.
Țăranul român, ăla adevărat care a murit odată cu industrializarea, era altfel. Când începeau și chestiile alea cu hormonii pe la 16 ani... era mișto rău. Acum se duc la discotecă și se droghează și se taie cu cuțitele. Acolo, bătrânii satului se adunau și povesteau. Era super mișto. D-aia sunt așa deșteaptă!”, încheie Monica Tatoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News