Căldura poate provoca infecții ale urechii, dar și probleme de sănătate severe.
Căldura din aceste zile nu doar că provoacă un discomfort termic, însă poate cauza și probleme de sănătate. Pe lângă problemele cardiologice, căldura poate provoca și infecții ale urechii.
Medicul ORL Andreea Radu, de la Spitalul Militar Timișoara explică care este legătura între căldură și infecțiile urechii. În aceste zile toride suntem expuși îmbolnăvirilor. Mai mult, putem experimenta și simptome de răceală.
”Canicula nu este singura căreia trebuie sa ii ții piept pe timpul verii. În această perioadă a anului suntem mai expuși la anumite afecțiuni, cauzate de răspândirea cu ușurință a virușilor, alergenilor și bacteriilor, fiind favorizate de temperaturile ridicate, dar si de umiditate.
De asemenea și expunerea la aparatele de aer condiționat poate fi un factor care să duca la infecții respiratorii și afecțiuni ORL. În această perioadă te poți îmbolnăvi mai ușor de roșu în gât, de laringită, faringită, sinuzite și nu în ultimul rând de otite.
Otita externă, una din cele mai frecvente solicitări a consultului ORL în perioada verii, este cauzată de inflamația conductului auditiv extern și/sau a pavilionului auricular, ce determină o durere intensă, inițial discontinuă cu caracter de junghi, ulterior devenind continuă cu exacerbări nocturne și la atingerea pavilionului urechii; durerea se poate extinde și la zonele din jurul urechii.
Alte simptome ale unei otite externe sunt înfundarea urechii, scăderea de auz, tumefierea zonelor vecine, secreții purulente din conductul auditiv extern”, notează dr. ORL Andreea Radu.
Dacă ținem cont de câteva sfaturi putem evita infecțiile specifice sezonului cald. Dr. Andreea Radu vine cu câteva recomandări în acest sens, pentru a ne putea bucura de căldura verii fără să ne îmbolnăvim.
- nu consumați alimente şi băuturi foarte reci. Deşi aveți impresia că vă răcoriți, nu e aşa. De fapt, în acele momente, corpul depune mai mult efort pentru a le „accepta”, eliberând o temperatură şi mai mare.
În plus, riscați să vă confruntați cu una din afecţiunile menţionate mai sus;
Citește continuarea pe DC MEDICAL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News