Calendar Creștin Ortodox: SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 ianuarie

Data publicării:
Biserica. Foto Unsplash/ Autor Olga Kononenko
Descriere foto: Biserica. Foto Unsplash/ Autor Olga Kononenko

Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 11 ianuarie.

Sfântul Teodosie s-a născut într-un sat din Capadocia, în secolul al V-lea, într-o familie creştină. A primit o bună educaţie şi avea ascultare de citeţ în biserică.

Citind pentru folosul celor care ascultau, el singur a tras mari foloase pentru că, luând aminte la ceea ce Dumnezeu îi spunea lui Avraam; să iasă din pământul şi din neamul său, şi gândind la ce spune Evanghelia, adică să lase tată, mamă şi fraţi, pentru viaţa veşnică, el se aprindea cu inima şi ardea cu duhul, ca pe toate să le părăsească şi să urmeze lui Hristos pe calea strâmtă şi anevoioasă.

La acestea totdeauna gândind, Sfântul Teodosie a hotărât să-şi închine viaţa slujirii lui Dumnezeu.

Şi-a părăsit familia în timpul împăratului Marcian (450-457) şi s-a decis să meargă la Ierusalim. În drum spre Ierusalim a trecut prin Antiohia, unde l-a întâlnit pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, care, deşi nu l-a văzut niciodată, l-a chemat pe nume şi îmbrăţişându-l i-a prorocit că are să fie multora povăţuitor spre mântuire.

Ajuns la Ierusalim, Sfântul Teodosie a intrat într-o mănăstire unde trăia în mare asceză, pentru a se putea apropia de Dumnezeu.

În timp s-a retras într-o peşteră apropiată de Betleem, fiind urmat treptat de numeroşi ucenici. Datorită faptului că numărul celor care au venit să-şi închine viaţa lui Hristos, lăsându-se povăţuiţi de Sfântul Teodosie, a crescut peste măsură, în anul 465, acesta a întemeiat o mare mănăstire cenobitică (monahismul cenobitic, de chinovie sau de obşte, este o tradiţie monahală caracterizată prin viaţa în comun a călugărilor) între Mar Saba şi Betleem.

Rigurozitatea normelor de convieţuire în mănăstire precum şi priceperea cu care erau toate organizate au justificat numele ce i s-a dat Sfântului Teodosie: "începătorul vieţii călugăreşti de obşte". A murit în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel