Calendar Creștin Ortodox: SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 aprilie 2022

Data publicării:
Sursa foto:unsplash, autor Patrick Fore
Descriere foto: Sursa foto:unsplash, autor Patrick Fore

Sfântul Mucenic Sava de la Buzău este pomenit de Biserică în ziua de 12 aprilie.

Ortodoxe
Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion

Greco-catolice
Sf. ep. Vasile de Parion; Sf. Sava de la Buzău

Romano-catolice
Ss. Iuliu I, pp. m.; Sava Gotul, m.


Sfântul Mucenic Sava de la Buzău este pomenit de Biserică în ziua de 12 aprilie.

Sfântul Sava s-a născut într-un sat din zona Buzăului. În timpul sărbătorilor Sfintelor Paşti, ostaşii regelui got Athanaric, care a dezlănţuit o masivă campanie de persecuţii împotriva creştinilor, au intrat în satul lui Sava şi l-au luat captiv pe acesta împreună cu preotul satului, Sansala.

Năvălitorii au încearcat să-i convingă pe aceşti doi bărbaţi credincioşi să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor. Sfântul Sava s-a dovedit dârz şi neînduplecat în mărturisirea credinţei creştine, fiind în cele din urmă osândit la moarte prin înecare în râul Musia (Buzăul de azi).

Sfântul Mucenic Sava a fost aruncat în râu şi a murit la vârsta 38 de ani, mărturisindu-l pe Hristos. Martiriul său a avut loc la 12 aprilie, 372. Moaştele Sfântului Sava au fost luate de creştini şi de preotul Sansala şi ascunse.

După o vreme, Sfântul Vasile cel Mare i-a scris guvernatorului provinciei Sciţia, pe care îl ruga să trimită în Capadocia moaşte de sfinţi. Au fost trimise atunci moaştele Sfântului Mucenic Sava, însoţite şi de o scrisoare a episcopului Tomisului, Sfântul Bretanion, în care era descris martiriul sfântului.

Sfântul Mucenic Sava de la Buzău a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 20 iunie 1992.

* Sfântul Ierarh Vasile Mărturisitorul a fost episcop în Parion, oraş din Misia mică, regiune aflată în nord-estul Asiei Mici, situată pe coasta sudică a Mării Marmara.

A fost ales ierarh pentru faptele sale bune şi pentru viaţa cea plăcută lui Dumnezeu. A mărturisit dreapta credinţă în vremea tulburărilor iscate de curentul iconoclast, iar pentru acest lucru şi-a dus viaţa în mari necazuri, primejdii şi strâmtorări, relatează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel