Sfânta Muceniţă Tatiana este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 12 ianuarie.
S-a născut şi a trăit la Roma, tatăl Sfintei Tatiana a ocupat funcţii înalte în administraţia romană, deţinând în trei rânduri rangul de proconsul.
Tatăl Sfintei Tatiana era creştin şi temător de Dumnezeu, dar îşi păstra în taină credinţa, persecuţiile împotriva creştinilor fiind frecvente în imperiu. Şi-a crescut fiica cu bună-cuviinţă şi frică de Dumnezeu.
Sfânta Tatiana a ales să trăiască în dragoste faţă de Hristos, rugându-se ziua şi noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi şi nevoiaşi. Pentru virtuţile ei a fost aleasă în slujba de diaconiţă a Bisericii din Roma.
A suferit chinuri şi moarte în timpul împăratului roman Alexandru Sever (223-235).
Deşi împăratul Alexandru nu era un prigonitor al creştinilor - mama sa, Iulia Mamia, fiind creştină - în timpul său au avut loc multe persecuţii anticreştine, ordonate de guvernatorii din administraţia sa.
"Aceia, ocârmuind toate în numele împărătesc, trimiteau porunci pretutindeni, ca 'galileenii' (aşa numeau ei pe creştini) cu chinuri şi cu moarte să fie siliţi la închinarea zeilor romanilor; şi erau aleşi spre pierderea creştinilor cei mai cumpliţi slujitori idoleşti: Vitalie, comitul, Vas Cubiculariu şi Caius Domesticus. Şi se vărsa ca apa sângele creştinilor, fără cruţare, atât în Roma, cât şi în toate părţile stăpânirii romane" (Vieţile Sfinţilor ).
Într-o astfel de împrejurare a fost prinsă şi Sfânta Tatiana şi, refuzând să se lepede de Hristos, a fost supusă la multe chinuri, după care i s-a tăiat capul, împreună cu al tatălui său, pentru că l-au dovedit că este creştin. După ce mai întâi l-au scos din dregătoria sa şi i-au luat averile, a fost osândit apoi la moarte prin tăiere şi a murit pentru Hristos, notează Agerpres.
Capul Sfintei Muceniţe Tatiana se află în Catedrala mitropolitană din Craiova. Moaştele sfintei au ajuns de la Roma la Niceea şi apoi la Biserica "Sfinţii Apostoli" din Constantinopol. După căderea Constantinopolului (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti au adus capul Sfintei Muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea.
După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul Sfintei a fost depus la Episcopia Râmnicului şi apoi la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dimitrie" din Craiova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News