Calendar Creștin Ortodox: SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 ianuarie

Data publicării:
Calendar creștin, sursa unsplash
Descriere foto: Calendar creștin, sursa unsplash

Sfântul Proroc Maleahi este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 ianuarie.

Ortodoxe
Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie

Greco-catolice
Sf. pf. Malahia; Sf. m. Gordiu

Romano-catolice
Preasf. Nume al lui Iisus; Sf. Genoveva, fc.


Sfântul Proroc Maleahi este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 ianuarie.

S-a născut după întoarcerea din robia babiloniană, într-un sat care se chema Sofi.

Numele de Maleahi - "înger" - a fost confirmat de viaţa sa, pe de o parte pentru că avea multă bună-cuviinţă, ca un înger, iar pe de alta, că păzea îngereasca curăţie şi sfinţenie şi cu îngerii avea prietenie; pentru că de multe ori vorbea cu îngerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu, şi-l învăţa cunoştinţa celor ce aveau să fie.

Sfântul Proroc Maleahi vorbea faţă în faţă cu îngerul, precum cineva grăieşte cu prietenul său.

Cuvântul Sfântului Proroc Maleahi (cuprins în cele trei capitole ale cărţii sale din Vechiul Testament) este adresat neamului său, despre care socotea că se purta cu viclenie în faţa lui Dumnezeu.

El vesteşte poporului lui Israel ziua venirii Domnului, venirea Mântuitorului Hristos, şi ziua judecăţii.

Este ultimul dintre prorocii Vechiului Testament. A murit de tânăr şi a fost îngropat la un loc cu părinţii săi. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor"), relatează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel