Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens, a dezvăluit care este calendarul astrologic al lunii noiembrie.
Luna noiembrie a anului 2024 va fi una cu totul atipică din punct de vedere al evenimentelor astrologice. Vor avea loc trei evenimente foarte importante: Tranzitul lui Marte în Leu, intrarea lui Pluto în Vărsător și retrogradarea lui Mercur în Săgetător. Acestea ne vor afecta și își vor pune amprenta asupra tuturor zodiilor, unele fiind mai impactate decât altele.
Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens a vorbit despre aceste trei evenimente deosebit de importante și a dezvăluit cum vor fi afectate zodiile. Primul eveniment este intrarea lui Marte în Leu. Acest moment ne va crea niște amintiri de neuitat, și nu doar la nivel individual, ci și mondial. Marte, planeta curajului și a energiei, intră în Leu, o zodie ambițioasă, dură și demonstrativă. De asemenea, va și retrograda în Leu, tranzitul fiind și mai dificil.
„Sunt câteva evenimente destul de marcante care își vor lăsa amprenta nu doar pe noiembrie, ci și pe începutul anului 2025. Pe doi noiembrie, Mercur intră în Săgetător. Nu este un tranzit simplu al lui Mercur pentru că pe 26 noiembrie va retrograda. (...) Mercur retrograd în Săgetător ține de organizare. De la cea mai nesemnificativă serbare, până la niște alegeri importante, o să ne dea probleme. Deși Mercur își începe retrogradarea pe 26 noiembrie, efectele sale se resimt încă din momentul în care intră în semnul contaminat, adică de pe doi noiembrie.
Primul eveniment foarte important este intrarea lui Marte în Leu. S-ar putea să ne creeze niște amintiri de neuitat, atât la nivel individual, cât și la nivel mondial. Marte este planeta curajului, a energiei și a furiei și intră în Leu, unul dintre cele mai demonstrative semne, curajoase, ambițioase, dar și dure. Nu avem de-a face cu un tranzit simplu pentru că va și retrograda în Leu. Acesta este primul eveniment care afectează luna noiembrie, dar afectează și prima parte a lui 2025. Următoarele luni vor fi memorabile.
Pe data de 11 noiembrie, Venus iese din Săgetător și intră în Capricorn. Ne face să fim mai pragmatici, mai atenți, matematici și oportuniști când e vorba de zona amoroasă. Pe 15 noiembrie avem o Lună Nouă în Taur, care vorbește despre probleme pe plan financiar, iar Saturn își oprește retrogradarea”, a explicat Daniela Simulescu.
Al doilea eveniment semnificativ va avea loc pe 19 noiembrie și va fi intrarea lui Pluto în Vărsător. Din anul 2008, Pluto a fost în Capricorn, iar acum va ieși definitiv din acest semn zodiacal. Dacă din 2008 semnele cardinale, Berbec, Rac, Balanță, Capricorn, au trecut prin diferite transformări, acum, semnele fixe, Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, sunt cele care vor avea parte de evenimente memorabile.
Al treilea moment important este retrogradarea lui Mercur în Săgetător. Vor fi date peste cap evenimentele, călătoriile, și, în principiu, tot ceea ce ține de organizare. Vom trece prin stări dificile, nu vom ști ce să credem și pe cine, dar este recomandat să ne deconectăm pe cât de mult posibil.
„Pe 19 noiembrie, Pluto se întoarce în Vărsător, acesta este al doilea eveniment important. Pluto a fost în Capricorn din 2008 încoace, iar acum iese de tot din Capricorn. Pluto intră în Vărsător, iar dacă din 2008 încoace semnele cardinale, Berbec, Rac, Balanță, Capricorn, au trecut prin totul felul de transformări, acum semnele fixe, Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, vor avea până în 2044 timp suficient să treacă prin evenimente de povestit. Nu sunt neapărat negative, dar înseamnă că orice criză va fi precum o mare oportunitate. La nivel mondial, toate filmele științifico-fantastice și tot ce înseamnă inteligență artificială vor deveni din ce în ce mai prezente în viețile noastre.
La sfârșitul lunii, Mercur își începe retrogradarea în Săgetător. Tot ce înseamnă evenimente, organizare, călătorii, acte, vor fi date peste cap. (...) Nu mai știi pe cine să crezi, în cine să te încrezi și încep să se distorsioneze foarte multe informații. Dacă ar fi să fac o recomandare este să vă deconectați cât puteți”, a adăugat Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News