CÂMP DE MACI, unul dintre cele mai premiate filme românești, intră de astăzi în cinematografe

Data publicării:
Camp de maci, premiera de Gala
Descriere foto: Camp de maci, premiera de Gala

După un parcurs impresionant în festivaluri din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, „Câmp de maci”, debutul în cinematografie al regizorului Eugen Jebeleanu, ajunge oficial în cinematografele din România. Începând cu 17 septembrie, filmul va putea fi urmărit în 20 de cinematografe din 11 de orașe din țară (Bacău, Botoșani, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Ploiești, Sibiu, Timișoara).

Premiera de Gală a filmului a avut loc aseară, la cinema „Elvire Popesco” din București, în prezenţa întregii echipe. „Abia așteptam întâlnirea cu publicul din toată țara. Îmi doresc ca acest film care tratează un subiect de interes public și care oferă o voce unei comunități discriminate printr-o poveste despre iubire, despre imposibilitatea de a iubi și de a lua decizii, să ajungă la cât mai mulți oameni”, a precizat regizorul Eugen Jebeleanu.


Pe lângă proiecțiile din țară, „Câmp de maci” va avea o proiecție specială în parteneriat cu asociația Accept, joi, 23 septembrie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului Român. Proiecția va fi urmată de o discuție alături de o parte din echipa filmului, alături de Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului, Dani Prisacariu, coordonator Luna Istoriei LGBT 2013, și moderată de Teodora Ion Rotaru, directoare executivă Accept.


Realizat după un scenariu de Ioana Moraru, „Câmp de maci” a fost prezentat în premieră mondială la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional Tallinn Black Nights (PÖFF). Până în acest moment filmul a fost prezent în peste 40 selecții oficiale la festivaluri din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia. „Câmp de maci” are în palmares șase premii internaționale, două dintre acestea fiind acordate pentru cea mai bună interpretare actorului Conrad Mericoffer (la Festivalul Internațional de Film Gijón și Festivalul Internațional de Film de la Torino). În România, filmul a fost prezentat în premieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), unde a fost recompensat cu două premii: Premiul pentru Cea mai bună regie și Premiul Publicului.


Inspirat din fapte reale, „Câmp de maci” prezintă o zi din viața lui Cristi (Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din București. În timpul unei vizite scurte a lui Hadi (Radouan Leflahi), bărbatul cu care are o relație la distanță, Cristi și colegii lui participă la o intervenție într-un cinematograf din centru, unde o serie de protestatari sabotează proiecția unui film LGBTQ+. În mijlocul scandalului din cinema, o relație pasageră din trecut cu un alt bărbat revine în prezent, amenințându-i stabilitatea profesională și personală.

Din distribuția filmului mai fac parte Alexandru Potocean, Cendana Trifan, Ionuț Niculae, Alex Călin, Rolando Matsangos și George Piștereanu. Filmul este produs de Velvet Moraru, imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul de Cătălin Cristuțiu, sunetul de Alex Dragomir, iar scenografia și costumele de Velica Panduru.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel