Medicul Mihai Niculescu a vorbit despre pericolul consumului de cafea, dar și al laptelui.
Am auzit în repetate rânduri despre beneficiile importante pe care consumul de cafea le poate avea asupra organismului. Mai mult, diferiți specialiști susțin și consumul a câteva căni bune pe zi, până la cinci în anumite cazuri, însă trebuie să știi că ea poate deveni totuși și „otravă” pentru o categorie de persoane. La fel se poate întâmpla și cu laptele, care, deși are extrem de multe avantaje, unor oameni nu le face prea bine. Despre aceste lucruri a vorbit pe larg medicul Mihai Niculescu, în cadrul podcastului realizat de Adrian Artene.
„La cafea știm că există anumiți indivizi cu anumite gene modificate cărora consumul de cafea peste anumite doze, să spunem 2 căni de cafea de zi, le crește riscul de infarct miocardic, de alte afecțiuni cardiovasculare. Celorlalți, care nu sunt purtători, nu prea le pasă, pot bea cafea, nu cunoaștem care sunt limitele. Asta e valabil și în cazul celor intoleranți la lactoză, care nu pot bea lapte dulce.”, a declarat Dr. Mihai Niculescu în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene.
Astfel, aceste schimbări genetice se pot întâmpla, în primul rând, în urma unui meniu zilnic neadecvat, dezvăluie medicul.
„Există componente în care cunoaștem aceste modificări genetice, cărora în lipsa unei alimentații adecvate, le crește riscul pentru anumite boli. Asta ne dă acele elemente de acțiune care ne fac să zicem că putem acționa într-un mod. Este în funcție de mai multe lucruri. Ne ținem departe de ele înțelegând că trebuie să mâncăm adecvat. În cazul majorității afecțiunilor, vorbim de boli cronice, nu cute. Nutriția în general răspunde cam 20% din patologia cronică, cum e cancerul de colon, care poate fi prevenit printr-o nutriție adecvată. Din 10 oameni oameni care-l fac, 7 ar putea să nu-l facă, dacă mănâncă adecvat.”, a continuat specialistul.
Cât despre cancerul de colon, mai mult de jumătate dintre persoanele ce primesc acest diagnostic ar fi putut să-l prevină, este de părere specialistul. Totul pleacă, și de această dată, tot de la alimentație, motiv pentru care trebuie să se pună accentul pe anumite clase specifice de nutrienți și de ingrediente.
„În cazul cancerului de colon este vorba despre aportul de fibre și le legume și mai puțină carne. Pentru fiecare patologie sunt necesități diferite și e foarte greu să le satisfaci pe toate. Stilul de viață care cuprinde nutriția înseamnă și mai mult, adică somn bun, activitate fizică ce e absolut importantă pentru menținerea sănătății.”, mai spune el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News