Când vedeţi roşu de mânie, nu vă descărcaţi pe colegi sau pe cei dragi. Mai degrabă să vă notaţi gândurile vulcanice și, apoi aruncaţi-le la gunoi sau într-un tocător de hârtie! Totul va fi mai eficient, susțin cercetătorii japonezi, relatează AFP.
'Ne aşteptăm ca metoda noastră să reducă furia într-o oarecare măsură', a explicat profesorul Nobuyuki Kawai de la Universitatea Nagoya (centrul Japoniei), care a condus acest studiu publicat în această săptămână în revista britanică 'Scientific Reports'.
'Dar am fost surprinşi să constatăm că furia a fost aproape complet suprimată' prin această tehnică de gestionare a emoţiilor, a mai zis Kawai într-un comunicat.
'Acest studiu arată că acţiunea de a arunca fizic o bucată de hârtie care conţine gândurile (negative) scrise despre cauzele unui eveniment declanşator neutralizează furia, în timp ce pur şi simplu păstrarea bucăţii de hârtie nu produce acest efect', au spus cercetătorii.
Aproape 100 de elevi au participat la un experiment, unde au trebuit să îşi exprime opinia în scris despre subiecte sociale, precum interzicerea fumatului în public.
Apoi, doctoranzi au evaluat lucrările. Însă, fără să ţină cont de munca depusă, ei au acordat deliberat fiecărui elev note mici la inteligenţă, interes, calitatea scrisului, logică şi raţionalitate, cu comentarii uneori foarte dure.
După ce şi-au recuperat lucrările corectate, elevii au trebuit să scrie ceea ce simţeau pe o foaie de hârtie.
Jumătate din grup a trebuit ulterior să rupă foaia şi să o arunce, iar cealaltă jumătate a trebuit să păstreze această hârtie şi să o pună deoparte.
Deloc surprinzător, 'toţi participanţii s-au înfuriat după ce au primit comentarii jignitoare'. Însă 'furia subiectivă a grupului care a aruncat foaia a scăzut' aproape în totalitate, în timp ce cea a grupului care a păstrat foaia a rămas crescută, au eveidențiat cercetătorii.
'Acest studiu este important deoarece a fi capabil să-ţi controlezi furia într-un mediu familial sau profesional poate reduce consecinţele negative la locul de muncă sau în vieţile noastre personale', a transmis Universitatea Nagoya.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News