Laura Bretan, tânăra artistă câştigătoare a unui sezon al concursului "Românii au talent", şi-a lansat de curând single-ul "Believe", o colaborare cu grupul canadian The Tenors, trupă care a cântat şi cu Celine Dion.
Într-o declaraţie acordată AGERPRES, ea a vorbit despre noul album, "World I See", cu piese care vor fi lansate în cascadă, prin mai multe single-uri, la intervale de aproximativ o lună.
Producţie internaţională - România-Belgia-Israel-Canada -, "Believe" este compusă de Udo Mechels, Yannic Fonderie, Kit Hain şi Laura Bretan.
Tânăra artistă mărturiseşte că single-ul reprezintă pentru ea "un nou început".
"'Believe' reprezintă pentru mine un nou început. Nu neapărat o schimbare de stil, cât o oglindire a mea, aşa cum sunt acum, la 18 ani. Altfel, concret vorbind, am fost foarte bucuroasă să mă reîntâlnesc cu 'The Tenors', pe care i-am cunoscut la una dintre galele lui David Foster la care am participat acum câţiva ani. Reluarea contactului profesional se datorează MediaPro Music care, fiind parte din marea familie Universal Music Group, a făcut toate demersurile necesare pentru realizarea acestei colaborări extraordinare", a declarat Laura Bretan pentru AGERPRES.
Ea a afirmat că pentru prima piesă de pe următorul album a ales titlul "Believe" nu ca un îndemn, ci ca o speranţă că oamenii ar putea crede în miracole, în ceea ce fiecare poate face.
"Nu aş spune că trebuie, dar aş fi fericită ca oamenii să creadă în miracole, care se pot înfăptui de fiecare om. Prin iubirea dintre noi, fără discriminare, vom trece împreună la un alt nivel de conştiinţă", a spus Bretan.
"Believe" a fost lansată împreună cu un clip video, filmat în stare de pandemie de fiecare dintre artişti în propriul său mediu, fără implicarea multor resurse umane, a povestit tânăra.
"Povestea realizării clipului este simplă. Ne-am adaptat situaţiei în care ne aflăm şi am filmat fiecare în oraşul în care locuieşte. Şi aşa s-a ajuns să avem secvenţe filmate în Chicago, Toronto şi Vancouver. Noi, echipa româno-americană, suntem recunoscători canadienilor pentru idee şi chiar pentru insistenţa lor de a face acest clip", a afirmat Laura Bretan.
Ea a mai spus că a fost greu să lucreze cu oameni aflaţi la distanţe aşa de mari, dar s-au înţeles "ca prin miracol" iar meritul a fost, spune tânăra, al colegilor de la "The Tenors".
"Sunt foarte mulţumită şi recunoscătoare celor cu care am colaborat şi care au făcut fiecare cel mai bine posibil pentru a evita eventuale probleme cauzate de impedimente tehnice sau de orgolii omeneşti. Ne-am înţeles... ca prin miracol şi îndrăznesc să spun că vocile noastre s-au armonizat ca şi când ar fi fost înregistrate simultan, în acelaşi studio, ba chiar ca şi când am fi cântat împreună dintotdeauna. Cu atât mai ciudat, cu cât înregistrarea vocilor s-a făcut plecând de la o bază realizată de mine în România, re-interpretând un demo al unor compozitori din Belgia. Aş spune, un produs... UNIVERSAL. Meritul le apaţine în primul rând celor de la 'The Tenors', care sunt nişte muzicieni nu numai talentaţi, dar şi foarte riguroşi profesional şi, evident, excepţionalului producător israelian Giora Linenberg", a mărturisit artista.
Laura Bretan a povestit şi despre albumul care urmează să fie lansat, "World I See". Ea a spus că acesta va conţine nouă piese, care au fost selectate din aproape 150 de propuneri.
"Albumul conţine nouă piese, între care două puncte de referinţă în cariera mea (care consider, de altfel, că este abia la început). Vă rog să îmi permiteţi să nu nominalizez nicio piesă. O să spun doar ca au fost alese din peste 20 de piese înregistrate, care, la rândul lor, au fost selectate din aproape 150 de propuneri. Compoziţiile aparţin unor autori din mai multe ţări, de la România la Statele Unite, trecând prin Italia, Belgia, Israel şi Norvegia. Sunt foarte mândră, sper că în sensul frumos al cuvântului, de faptul că mă număr printre autori (atât ca text, cât şi ca muzică) şi sper ca acest nou debut al meu să satisfacă exigentele unui public cat mai larg. Atât pot să mai spun, că vor fi cântece care vor surprinde, dar sper să nu îi dezamăgească pe cei care m-au îndrăgit cântând un anume gen de repertoriu. Albumul va fi lansat Ťin cascadať, prin mai multe single-uri la intervale relativ mici, de aproximativ o lună. Una peste alta, el se va găsi, atât în formă fizică (CD şi vinyl), cât şi digital.
Tânăra a povestit că îi place să călătorească, aceasta fiind o parte esenţială din viaţa ei, dar cu toate acestea, Crăciunul 2020 îl va petrece "în mijlocul familiei, probabil extinsă cu rudele care ne înconjoară".
"Călătoriile fac parte esenţială din viaţa mea. Anul trecut, de exemplu, am fost plecată în turnee, peste opt luni, pe numărate! M-am bucurat enorm să fiu pe scene diverse şi să cânt pentru oameni, de la câteva sute la câteva zeci de mii de oameni. Şi m-am bucurat la fel de mult ori de câte ori managerul meu, în acord cu mama (care m-au însoţit peste tot), au pus la cale, alternativ cu concertele, momente de vizită a unor locuri istorice, artistice sau, pur şi simplu, frumuseţi naturale. Toate astea m-au făcut să mă simt împlinită. Dar nu poţi să fii cu adevărat împlinit decât împreună cu familia ta şi, din acest punct de vedere, anul ăsta am primit o mare compensaţie, de care nu pot decât să mă bucur. Crăciunul îl voi petrece, evident, în mijlocul familiei, probabil extinsă cu rudele care ne înconjoară. Va fi, ca să zic aşa, a kind of a big reunion", a mărturisit Laura Bretan.
Artista spune că deşi a fost născută şi crescută în America, a fost educată cu "nesfârşită iubire faţă de valorile şi tradiţiile româneşti".
"Părinţii mei, care au emigrat în urmă cu aproximativ 20 ani (eu fiind născută şi crescută în America), m-au educat în respectul acestei naţiuni - poporul american, dar cu nesfârşită iubire faţă de valorile şi tradiţiile româneşti, ceea ce nu se putea decât în spiritul creştinismului universal. Care vor fi tradiţiile pe care le voi ţine? Aş putea să vă răspund cântând?!", a mai spus artista.
Ea a adăugat că în anul 2020 cel mai mult i-au lipsit contactul cu publicul, concertele şi călătoriile.
"Sigur că aş putea fi tentată să mă plâng de lipsa contactului cu publicul, de nenumărate concerte anulate, de călătorii încă nerealizate. Dar, aşa cum am spus, toate astea sunt compensate de re-împlinirea prin familie şi, foarte important, de fixarea muzicii mele pe acest album, a care mă reprezintă exact aşa cum sunt eu acum", a mai spus tânăra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News