Carla's Dreams a fost dat în judecată, după ce anumite persoane au considerat că versurile melodiilor sale nu sunt potrivite pentru a fi difuzate la TV și radio.
Carla's Dreams este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi din țară, având extrem de multe melodii care au ajuns în trend și au fost ascultate de întreaga țară. Totuși, chiar dacă sunt mulți cei care-i apreciază piesele trupei moldovene, se pare că sunt și persoane care nu agreează versurile compuse de aceștia. În acest sens, Carla's Dreams a fost prezent în podcastul Fain și Simplu cu Mihai Morar, unde a dezvăluit faptul că 3 dintre melodiile sale au fost date în judecată, astfel încât să fie interzise de la televizor și din radio.
„Vă rog frumos, dați-ne în judecată, pentru că data trecută dosarele voastre au nimerit la un om deștept de la CNA. Ei au dat în judecată P.O.H.U.I. țin minte. Îți spun un secretuț. Au dat în judecată trei piese.
Am vrut atât de tare să se nimerească la cineva, care pur și simplu să cenzureze piesa. O, doamne. Era superb dacă se întâmpla asta. Îți dai seama: «Basarabean, cenzurat în București de CNA».
Eroina, Acele, la toate le-au găsit câte ceva. E o asociație care nu muncește, numai că a nimenit la cineva deștept la CNA și n-au reușit. Îți imaginezi să cenzureze Eroina pe TV și pe radio?, a mărturisit artistul în podcast-ul moderat de Mihai Morar, pe Youtube.
Carla's Dreams a mai vorbit și despre munca pe care, alături de colegii săi, o depune în studio. Acesta spune că, deși poate oamenii nu observă tot efortul din spatele unui hit, acesta există. Pe de altă parte, artistul spune că trupa sa dă tot ce are mai bun, chiar dacă poate, uneori, alte persoane ar putea da randament și mai mare. Acesta spune că nu-și dorește să aspire la prea mult, pentru că de aici pornesc și eșecurile, fiind extrem de mulțumit de tot ceea ce a reușit să realizeze până în prezent.
”Noi lucrăm foarte mult, chiar lucrăm mult, dar pentru a patra oară repet ceva: Tu nu poți face mai mult, decât poți face. Este important să poți face ce poți. Eu nu pot să-mi întrec limita, dar trebuie să faci tot ce poți. Iar dacă faci asta e o fericire, chiar dacă e mega obositor, dar vine cu niște premii. Poate că oamenii nu observă munca asta, dar nici nu trebuie, pentru că ceea ce facem noi altcineva poate face de 10 ori mai simplu, pentru că e de 10 ori mai talentat și tot așa. E important să știi seara că mai mult nu s-a putut, atât a fost. Eu aș vrea ăs fiu mai bun, mai frumos. De ce să vrei să fii mai mult decât ești? Poți să tinzi, dar a pretinde că ești ceea ce nu ești este o pierdere de timp. Trebuie să te accepți. Cele mai mari eșecuri pleacă din dezamăgirile proprii.”, a mai spus el.
Laurette a ajuns pe mâna autorităților, din cauza datoriilor. Bruneta va ajunge în instanță
Gheorghe Turda călătorește cu SATB-ul, deși are mașină de 50.000 de euro: ”Nu-s cu nasul pe sus”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News