Carmen Brumă, rețetă de pastă de năut de post: „O masă completă pentru această perioadă, sănătoasă și sățioasă”

Data publicării:
Sursa foto: Carmen Brumă, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Carmen Brumă, Instagram

Carmen Brumă le-a dezvăluit fanilor săi o rețetă excelentă de pastă de năut.

Am intrat în Postul Crăciunului, când creștinii trebuie să renunțe timp de 40 de zile la alimentele pe bază animală, precum ar fi ouăle, laptele, carnea și brânza, în favoarea celor vegetale. În această perioadă este totuși extrem de important ca oamenii să știe să se alimenteze corect și să-i ofere organismului lor sursele de proteină, dar și restul nutrienților de care acesta are nevoie, pentru o funcționare cât mai optimă, dar și pentru a fi ferit de acumularea kilogramelor în plus. În acest sens, Carmen Brumă a dezvăluit o rețetă excelentă de pastă de năut proteică, care poate fi savurată la masa de dimineață, dar și ca gustare în oricare alt moment al zile.

„Am pentru voi o combinație sănătoasă și sățioasă pentru post care conține proteine, fibre, vitamine și minerale, o masă completă pentru această perioadă. Aveți nevoie de 400 de g de năut fiert, 2 linguri de ovăz sau hrișcă, 2-3 linguri de pastă de susan, zeamă de lămâie și puțină de mandarină, o lingură de fulgi de drojdie inactivă, sursă bună de proteină pentru vegetarieni și pentru cei care țin post, condimente, usturoiu și busuioc proaspăt. Se prepară foarte ușor. Adăugați toate ingredientele într-un bol și le mixați până când devin o pastă. La final, adăugați și niște surse bogate în vitamina C, așa cum este pătrunjelul și ardeiul gras, pentru a crește absorbția fierului care se găsește în năut, alături de proteine, calciu, acid folic și fibre.”, a dezvăluit Carmen Brumă, pe rețelele de socializare.

VEZI și: Carmen Brumă, rețetă de brownie de dietă: „Fără zahăr, cu fructe de toamnă și colagen”. E gata în doar câteva minute

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Carmen Bruma (@carmenbrumaofficial)

Greșelile care te îngrașă în post

Mai mult, există două greșeli principale care te pot face să acumulezi kilograme în plus pe perioada postului, atrage atenția Carmen Brumă. Dacă renunți la acestea, nutriționistul spune că greutatea ta va fi ținută sub control, iar la finalul postului nu te vei trezi cu un număr mai mare de kilograme.

„Iată două posibile greșeli în post, care pot duce la îngrășare.

1. Nu mănânci suficiente proteine sau nu combini corect sursele de proteine vegetală, astfel încât să aibă toți aminoacizii esențiali, iar lucrul ăsta te face să obții greu senzația de sațietate.

2. Nu mănânci suficiente fibre, ceea ce te face să ronțăi ceva, să ciugulești ceva tot timpul, iar lucrul ăsta menține secreția de insulină, iar acest lucru favorizează problemele de sănătate, iar printre acestea și kilogramele în plus.”, a dezvăluit Carmen Brumă, pe rețelele de socializare.

VEZI și: Carmen Brumă, rețetă de cartofi dulci cu brânză de capră: „Masa e gata în scurt timp și e gustoasă și sănătoasă”

Lidia Fecioru, radicală împotriva postului

Chiar dacă multe persoane sunt de părere că perioada postului ar trebuie să fie respectată cu sfințenie, cu atât mai mult cel al Crăciunului, Lidia Fecioru nu consideră că în acest lucru constă credința noastră. Specialista spune că în acest fel nu facem decât să-i luăm organismului nostru brusc o gamă largă de nutrienți de care are nevoie ca de aer și nu facem decât să ne îmbolnăvim, cu timpul, spune ea.

”E alegerea fiecăruia. E bine să ții câte o perioadă de post. Se spune că e detoxifiere, dar nu e așa. E doar o anemiere în masă. Nimeni nu te pedepsește. Nici măcar Dumnezeu că ai mâncat. Acolo sus se pun pe cine ai bârfit, pe cine ai urât, cât ai urât. Nu se pune ce ai mâncat. A numărat cineva cratițele de borș? Nu. Dar bucățile de ceafă? În Univers se înmagazinează faptele noastre. Nu trebuie să așteptăm să ni se răsplătească binele.”, a declarat Lidia Fecioru bioenergoterapeut, în exclusivitate la Pastila de Frumusețe de la Spectacola, DC News și DC Medical.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel