Carmen Brumă, rețetă de salată orientală, de dietă: „Foarte utilă pentru femeile de peste 40 de ani”

Data publicării:
Carmen Brumă, captură video Instagram
Descriere foto: Carmen Brumă, captură video Instagram

Carmen Brumă le propune fanilor săi o nouă rețetă delicioasă.

Carmen Brumă vine cu o nouă rețetă perfectă pentru sezonul în care ne aflăm, dar și potrivită pentru persoanele care se află într-o cură de slăbire. Chiar dacă cartofii sunt puși sub semnul întrebării de foarte multe persoane, când vine vorba de o dietă, celebrul nutriționist spune că salata orientală din cartofi noi poate fi extraordinară într-un regim, mai ales pentru femeile trecute de 40 de ani, fiind, de asemenea, o masă foarte nutritivă din multe puncte de vedere.

 

Ingrediente:

  • cartofi noi
  • ouă
  • măsline
  • ridichi
  • ciuperci
  • iaurt
  • muștar
  • ceapă verde și mărar

„Astăzi vă arăt rețeta mea preferată de salată de cartofi noi sau salata orientală. Este o sursă foarte bună de carbohidrați lenți, o masă prietenoasă cu progesteronul, foarte utilă pentru femeile de 40 plus, dar și pentru întreaga familie. Este o masă foarte sățioasă, care ține de foame câteva ore și conține proteine, carbohidrați lenți, fibre și grăsimi sănătoase. Pentru început, fierbeți cartofii noi în coajă, după care lăsați-i să se răcească, astfel încât amidonul să se transforme în amidon rezistent, care îngrașă mai puțin și stimulează sănătatea intestinală, pentru că este un foarte bun prebiotic. Apoi, fierbeți și câteva ouă și adăugați-le în bol, câteva măsline verzi sau negre, după gust, apoi ciuperci, ridiche albă. Sosul îl pregătim din două lingurițe de muștar, două de iaurt și câteva pufuri de ulei de măsline. Omogenizați și puneți peste salată. Adăugați și puțin oțet, ceapă verde și mărar proaspăt. Poftă bună!”, spune Carmen Brumă, pe rețelele de socializare.

Citește și: Carmen Brumă, rețetă de salată de fasole verde cu sardine: „O sursă de vitamine și minerale, scade inflamația din corp, stimulează sistemul imunitar”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Carmen Bruma (@carmenbrumaofficial)

Cum poți să slăbești rapid

Recent, în cadrul emisiunii Pastila de frumusețe, Gabriela Iacob, instructor de fitness, dezvăluia cum poți slăbi rapid, înainte de sezonul estival. Dacă vei începe să mănânci în deficit caloric, rezultatele nu vor întârzia să apară, promite specialista.

„Pornim de la caloriile de menținere și de aici scădem ușor 300, 500 de calorii. Sunt foarte multe aplicații în ziua de astăzi, care îți monitorizează tot ce mănânci. Foarte important mai este să ții proteina destul de sus, să nu neglijăm carbohidrații, pentru că nici pâinea, nici pastele nu îngrașă, atât timp cât suntem în bugetul nostru caloric, nu se va întâmpla nimic. 

Dimineața, eu de ani de zile, mănânc ovăz, cu unt de arahide, dacă te ajută bugetul caloric, cu fructe. Mai putem avea pâine integrală cu avocado și omletă sau o lipie integrală cu omletă și legume. La prânz, putem avea ceva la grătar, pui, pește, porc. Cei mai blamați sunt cartofii, dar ce vină au ei? Dacă îi gătești cum trebuie, nu se întâmplă nimic. Seara, ar fi bine să lăsăm mai ușor carbohidrații, putem mânca o salată cu o sursă de proteină.”, a spus aceasta, pentru Spectacola.

VEZI și: Carmen Brumă, rețetă sănătoasă de crackersi de casă: „Foarte gustoși, sățioși și practici. Eu obișnuiesc să-i țin în geantă”

Grăsimile, bune într-o dietă

De asemenea, într-o dietă nu trebuie să te ferești complet de grăsimi. Unele surse sunt foarte bune și pot avea beneficii mari asupra organismului.

„Și grăsimile sunt foarte bune, câteva surse pe care le recomand: avocado, ulei de măsline, nuci, e foarte important să le introduci în dieta ta. Cel mai bine este să te apuci de ceva pe care poți să o urmezi pe termen lung. Eu nu sunt fan de a da diete clienților. Păstrez ce mănâncă ei, dar le facem să fie sănătoase. Dietele nu funcționează.”, a mai dezvăluit instructorul de fitness.

VEZI și: Rețetă de salată de vară, pentru dietă. Carmen Brumă: „E foarte simplu de preparat, foarte hrănitoare, are vitamine, minerale, fibre”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel