Una dintre previziunile lui Carmen Harra s-a adeverit. De data aceasta a privit-o pe Andreea Bălan.
Carmen Harra spunea acum mai mulți ani că prevede viitorul Andreei Bălan ca fiind unul minunat, dar nu alături de George Burcea. Clarvăzătoarea a spus de pe atunci că vedeta va întâlni un alt bărbat alături de care își va trăi viața. Pare că momentul acela a sosit pentru divă, având în vedere relația declarată cu tenismenul Victor Cornea.
„Numerologic vorbind, nu se pot acomoda unul cu celălalt. 7 cu 6 se bat cap în cap şi înseamnă o relaţie foarte dificilă, o relaţie toxică. Pe undeva s-ar completa, dar potrivirea între aceste două numere e imposibil de realizat. Nu sunt demult împreună şi nu ştiu cât de mult vor rezista. E genul de relaţie pentru care trebuie să lucreze amândoi ca să meargă.
Sunt doi oameni care văd lumea diferit; sunt atât de diferiţi încât e greu să reziste în timp. Nu văd un mariaj cu acest bărbat, ci doar o relaţie. El e un băiat foarte bun, dar într-o căsnicie trebuie să te potriveşti.
Anul acesta nu-l prea ajută pe el pentru că e unul mai dificil. E un tip familist, generos, dintr-o bucată, norocos din multe puncte de vedere, inclusiv material. El i-ar putea fi un sprijin în viaţă dacă ea vrea să balanseze. Decizia acestei relaţii îi aparţine doar ei”, declara Carmen Harra, în 2016, pentru ziarul Ring, conform Click!
De asemenea, celebra scriitoare vine cu argumente și în privința unor posibili copii care ar putea fi rezultați din relația cu acest bărbat pe care îl prevedea cu ani în urmă.
„Ea trebuie să aibă doi copii, fată şi băiat – nu ştiu care vine primul, dar cel mai probabil va avea un băiat. Rămâne de văzut dacă ambii copii ai Andreei vor fi cu acelaşi bărbat. Aici intervine liberul arbitru, e decizia ei. Dacă în următorii doi ani lucrurile nu merg bine, Andreea va decide să meargă pe drumul ei şi, apoi, să fie într-o altă relaţie. Nu vreau să le prevestesc despărţirea chiar acum, însă numerologia îi avertizează. În codul ei, ea are doi copii şi două mariaje”, a mai completat Carmen Harra, la momentul respectiv, potrivit sursei citate.
Vezi și: Andreea Bălan i-ar fi cunoscut familia lui Victor Cornea, noul iubit. Cu ce se ocupă viitorii socri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News