Când vine vorba de felul în care arată, Carmen Șerban nu se uită la bani. Artista a investit mii de euro pe operațiile estetice.
Carmen Șerban este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Vedeta are mare grijă de felul în care arată, motiv pentru care a trecut de câteva ori pragul medicului estetician. În ultimii ani, artista a făcut trei proceduri chirurgicale pentru care a scos din buzunar o sumă frumușică. Mai exact, aceasta și-a făcut o intervenție la nivelul bustului și două la față.
Pentru micșorarea nasului, un lifting facial și o modelare a sânilor cu ajutorul protezelor siliconice, Carmen Șerban a cheltuit în jur de 15.000 de euro, relatează redacția.ro
“Am slăbit 15 kilograme şi mi s-a făcut un surplus la faţă. Nu a fost ideea să apelez la un medic chirurg, dar aveam o deviaţie de sept foarte urâtă care mă împiedica de multe ori la cântări. Stăteam tot timpul cu spray-ul după mine”, a spus Carmen Șerban, potrivit click.ro.
Carmen Șerban, detalii neștiute despre plecarea din România
Deși lucrurile par să fie roz în viața artistei, aceasta a simțit nevoia unei schimbări radicale. Aceasta și-a pus aparatamentul la vânzare și vrea să se mute definitiv în Londra.
Momentan, artista mai are de rezălvat câteva probleme până să facă pasul cel mare. Mai exact, Carmen Șerban vrea ca totul să arate perfect și să pună la pun până și cel mai mic detaliu.
"Am amânat plecarea, căci nu îți cumperi o casa peste noapte. Când faci o asemnea decizie nu îți iei în pripă. Te gândești mult. Eu vreau să fie totul impecabil, cum îmi place mie. Să fie poziționat ok. Nu este vorba de bani, prețurile chiar sunt bune. Încă sunt în căutare, dar în curând o să-l găsesc. Simt eu asta.", a declarat Carmen Șerban la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News