Carmen Tănase, despre viața la țară: Am fost sceptică la început, nu m-am văzut niciodată acolo

Data publicării:
Sursa foto: Carmen Tănase, Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Carmen Tănase, Facebook

Carmen Tănase nu a vrut inițial să se mute din București, însă, acum, spune că este cea mai bună decizie pe care o putea lua.

Carmen Tănase a renunțat de aproximativ un an de zile la agitația Bucureștiului, începând o nouă viață la țară. Deși la început a fost sceptică și nu a vrut să facă această schimbare, acum, celebra actriță, spune că nu ar mai da pe nimic în lume casa de la marginea pădurii.

"Nu se compară. E surprinzător, pentru că eu eram un om foarte orășean, cu gălăgie în jur, pe care nu-l deranja zgomotul niciodată. Puteam să stau cât mai în centru, nu mă deranja bubuiala, muzica, vecinii, tramvaiele, dar acum e un context diferit și este cea mai bună alegere pe care puteam să o fac. Nu a fost inițiativa mea, a fost inițiativa fiului meu. Am fost sceptică la început, nu m-am văzut niciodată acolo, iar acum sunt de când lumea și nu am un an de când m-am mutat. „Acasă” a fost din clipa în care am găsit casa, am simțit-o.

Am căutat multe luni, dar când am găsit-o, am spus „Asta este”. E așa de bine, încât nu mai simt nevoia deloc să rămân la București, nici când am treabă până târziu, prefer să mă întorc acasă. Bucureștiul nici nu mai e ce era odată. Nu mai există. Vreo frumusețe, în afară de anumite zone, n-a fost niciodată, dar a fost un „vibe” în București, era ceva special, era un centru cultural. Acum nu mai e, este o amestecătură.", a declarat Carmen Tănase, potrivit libertatea.

Carmen Tănase, recunoscută pe stradă de un copil de doi ani

Actrița, devenită extrem de cunoscută în urma serialului în care a jucat-o pe "Flăcărica", este faimoasă chiar și în rândul publicului cu vârste extrem de fragede. Chiar dacă la început, artistei i-a fost destul de greu să înțeleagă era copiilor care trăiesc doar cu TikTok-ul și YouTube-ul, unde au acces la orice fel de informație, acum aceasta spune că începe ușor să se obișnuiască.

"M-am obișnuit cumva. Cel mai șocant a fost când un copil de 2 ani m-a recunoscut, mi-a recunoscut personajul. Nici nu putea să spună „Flăcărica”, că avea 2 ani. I-am zis „Măi, copilașule, măi, dar tu de unde mă știi?” și mama sa mi-a zis „Ne uităm noi pe YouTube și știe absolut tot”. Aia a fost șocant. Noi am făcut serialul de mai bine de 10 ani. Eu m-am obișnuit. Pe mine și acum mă strigă lumea pe stradă după personajul acela, deși eu am făcut multe roluri după aceea.", a mai spus ea.

Ce spune actrița despre personajul care a consacrat-o

"Pe mine mă bucură, nu mă deranjează absolut deloc. Nu m-a deranjat niciodată, dimpotrivă. Râd eu acum, când m-am detașat total de situație și mă uit ca la niște străini la colegii mei și la mine, și mă distrez foarte tare, darămite un om oarecare. Urmăream și atunci, dar eram foarte subiectivă. Eu urmăresc pentru a vedea ce greșesc, ce pot îndrepta, dar eram foarte subiectivă și nu îmi plăcea nimic atunci. Mi se părea că tot ce făceam eu nu era bine, suficient, firesc, organic, pentru că eram foarte implicată. Acum nu mai am nicio problemă, sunt detașată total.", a mai dezvăluit actrița.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel