Carmina Vârciu își motivează absența de la cununia lui Liviu Vârciu și Anda Călin: „A înțeles că nu am cum să ajung”

Data publicării:
Sursa foto: Liviu Vârciu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Liviu Vârciu, Instagram

Liviu Vârciu și Anda Călin s-au hotărât să-și împartă destinele în sfârșit. Cu toate acestea, deși cununia a avut loc azi, una dintre cele mai așteptate invitate nu a fost prezentă. Este vorba despre Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, care nu a reușit să ajungă la eveniment. Iată cum își motivează tânăra decizia.

Relația dintre Liviu și Carmina a fost una tumultuoasă. Liviu încearcă să-și responsabilizeze fiica prin a îi da cât mai multe sarcini și prin a nu se implica foarte mult în treburile de zi cu zi ale fiicei sale.

Carmina, pe de altă parte, a avut perioade când nu vorbea cu tatăl ei, mai ales atunci când îi ceruse să o introducă și pe ea în lumea cinematografiei. Cu ajutorul lui Liviu sau nu, Carmina și-a făcut loc singură pe scena mondenă, având un viitor strălucit în față.

Mai mult, Liviu spunea cu ceva timp în urmă că o duce pe fiica lui la una dintre cele mai populare figuri de canto pentru a îi testa vocea. La acea vreme, Carmina dorea să se apuce de muzică, însă tatăl ei i-a interzis să cânte „absolut orice”.

Pentru că azi a avut cununia civilă, Liviu Vârciu nu s-a bucurat de fiica sa, aceasta fiind peste cap ocupată. Ciao a luat legătura cu influencera și i-a cerut câteva detalii despre absența nemotivată.

“Sunt foarte prinsă cu foarte multe filmări și campanii pe care trebuie să le fac și trebuie să mă împart cu timpul. Acum fix filmez. Am ceva proiecte cu anumite branduri și acum la sfârșit de lună trebuie să fiu la Nostalgia, la un eveniment care e în parteneriat cu ei, și am foarte multe proiecte pe tema asta și trebuie să le termin. Știam de cununia civilă a tatălui meu.

Eu nu am reușit să ajung, pentru că sunt full. A fost ceva restrâns. A înțeles că nu am cum să ajung. Mă duc la nuntă. La petrecere merg, vreau să fiu lângă el”, a declarat Carmina Vârciu, pentru Ciao.

Carmina a studiat Jurnalism la București, însă nu dorește să profeseze în domeniu, așa că a devenit influenceră. 

Liviu Vârciu și Anda Călin, secretul inedit care i-a făcut să rămână împreună 8 ani

„De la ea am învățat (nr. să fie ironic). Noi asta facem ca să supraviețuim și să fim un cuplu care încă rezistă după 7 ani. Nu ne-am înșelat, nu ne-am călcat pe bătături, avem și noi discuțiile noastre, avem și noi iubirile noastre, dar le avem pe ale noastre acasă.

S-au despărțit cei de care spuneați că se iubesc foarte mult. Noi nu am jucat în rol, suntem la fel în public, în viață și pe Youtube, că am și canal unde pun momente din familia mea.

Suntem la fel de funny și de mișto, ăsta e secretul, să nu joci un rol că s-ar putea să-l joci prost”, a spus Liviu Vârciu la Antena Stars, în urmă cu mai mult timp.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel