Astăzi este ziua unuia dintre cei mai mari cascadori ai României! Marian Chirvase este sărbătorit în data de 6 iunie și a împlinit în această zi specială veritabila vârstă de 67 de ani, care este doar un număr, după cum ne-a mărturisit acesta.
Unul dintre oamenii aleși ai țării noastre, un adevărat profesionist, Marian Chirvase, împlinește astăzi 67 de ani, 67 de ani plini de reușite, de bucurii, dar și de momente grele, pe care a reușit să le depășească, și care l-au făcut omul de succes de astăzi.
Dacă trecerea anilor poate reprezenta o problemă pentru mulți, pentru Marian Chirvase fiecare an care trece este un prilej de bucurie, un moment important atât pentru el, cât și pentru familia lui. Ba mai mult decât atât, acesta, la cei 67 de ani abia împliniți, se simte ca la 30, la fel de în formă, spunând că vârstă e doar un număr.
„Astăzi a venit cineva pe la mine și mi-a dat 57 de ani, iar eu i-am spus că am 67 de ani. Atunci el mi-a zis că: «Jur că nu aș fi crezut niciodată așa ceva!». Deci da, am împlinit 67 de ani! Mă simt perfect, încă mă mișc, încă patinez, e foarte ok. Eu cred că atâta timp cât te miști, funcționezi! Vârsta mea e doar un număr, încă pot să învăț lumea și asta mă bucură!”, ne-a mărturisit Marian Chirvase.
Întrebat despre cea mai importantă amintire, Marian Chirvase nu s-a putut rezuma doar la una, semn că viața cascadorului a fost una plină de clipe unice.
„Nu am doar o amintire valoroasă. În primul rând sunt copiii mei, în al doilea rând sunt soțiile mele, pentru că prima soție a decedat, iar acum sunt cu a doua soție și, ulterior, toată cariera mea. Am atins multe recorduri și sunt mândru de tot ceea ce am făcut în viață. Am amintiri frumoase cu mari actori: Ștefan Iordache, Amza Pelea, Florin Piersic... Mi-a călăuzit Dumnezeu pașii să stau lângă oameni foarte deștepți, foarte generoși, de la care eu am avut foarte multe de învățat.”, a continuat cascadorul.
Chiar dacă întotdeauna i-a plăcut să vadă partea plină a paharului și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru viața pe care i-a dat-o, Marian Chirvase, astăzi, de ziua lui, și-a adus aminte de cea mai tristă amintire din viața sa. Mama celor trei copii ai săi a murit într-o moment neașteptat, iar cascadorul României s-a trezit peste noapte singur, într-o țară străină și cu trei copii de crescut:
„Cel mai greu mi-a fost când mi-a murit soția, în anul 2006, pe atunci eram în Germania. Ea suferea de scleroză în plăci și a făcut un atac cerebral și nu a putut să mai fie salvată. Eu am fost nevoit să rămân într-o țară străină, singur, fără prieteni, fără cunoștințe, fără nimic! A fost extraordinar de greu, eu trebuia să spăl, trebuia să gătesc, trebuia să-mi duc copiii la antrenamente, totul a fost pe mine atunci.
A fost un șoc imens... Și acum am lacrimi în ochi! Probabil că acum, de ziua mea, trebuia pomenită și ea, Mari, cum o alintam eu. Era o femeie frumoasă, deșteaptă, a fost o femeie superbă...”, a mărturisit emoționat Marian Chirvase.
Te-ar putea interesa și: Jackie Chan a împlinit 70 de ani, dar încă face furori. Cum arată celebrul actor
Marian Chirvase este un exemplu de perseverență, de ambiție, de dăruire, dar acesta a primit și el, la rândul său, lecții care l-au ajutat să ajungă omul bun de astăzi. Printre acestea se numără și învățătura pe care i-a insuflat-o mama lui, cu care a avut o relație foarte apropiată.
„Cea mai importantă lecție mi-a dat-o mama mea. Mama mea a fost învățătoare și mi-a zis odată că dacă voi pierde ceva în viață, o să pierd din cauza gurii mele, dar după suflet niciodată nu o să pierd nimic. A avut dreptate, dar, ca fiecare om, mai greșim, așa și eu. Ea mi-a călăuzit pașii în meseria mea de cascador.”, a ținut să precizeze unul dintre cei mai mari cascadori ai României.
Te-ar putea interesa și: Lae Dreghici, moment de excepție la Românii au Talent. Jurații au rămas cu sufletul la gură până în ultimul moment / VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News