Cât a mers darul la cununia lui Ianis Hagi. Invitații au lăsat sume fabuloase în plic

Data publicării:

Pe 25 decembrie, Ianis Hagi și Elena Tănase și-au organizat petrecerea de cununie.

În prima zi de Crăciun a avut loc o mare petrece în familia lui Gheorghe Hagi, întrucât fiul său, Ianis, și-a organizat petrecerea de cununie alături de aleasa inimii sale, Elena Tănase. Dacă la petrecerea de logodnă aceștia au avut parte de un cadru destul de restrâns de invitați, acum cei doi au ales să organizeze evenimentul la una dintre cele mai de lux locații din București, unde ar fi răspuns pozitiv invitației în jur de 400 de persoane. Extrem de multe persoane influente le-au fost alături celor doi, printre care și Gigi Becali sau părinții Simonei Halep. Și, după cum era de așteptat, se pare că invitații de seamă ar fi lăsat și sume generoase în plicuri, la finalul distracției.

Potrivit cancan, niciun cuplu nu ar fi plecat de la petrecere fără să-i dea lui Ianis Hagi plicul cu darul, care nu ar fi fost mai mic de 3.000 de euro pentru nicio persoană. Cu toate acestea, și cheltuielile au fost pe măsură, întrucât, potrivit sursei citate, doar aranjamentele florale i-ar fi costat pe cei doi 50.000 de euro, iar întreaga  petrecere ar fi ajuns undeva la 200.000 de euro.

VEZI și: Ianis Hagi s-a căsătorit cu Elena Tănase, chiar în ziua de Crăciun. Cine este Dimciu Palavoti Tănase, socrul fotbalistului

Cei doi s-au logodit în vara anului 2023

Ianis Hagi a cerut-o în căsătorie pe Elena Tănase în vara acestui an, într-un cadrul de poveste, pentru care fotbalistul ar fi plătit din nou sume uriașe de bani. Chiar înainte ca petrecea să înceapă, fiul lui Hagi și-a dorit să țină un discurs prin care să le mulțumească tuturor celor prezenți acolo faptul că și-au „rupt” prima zi de Crăciun pentru a fi alături de ei.

“Vă mulțumim frumos că ați venit aici în ziua de Crăciun. Înseamnă foarte mult pentru noi. Suntem fericiți și norocoși. Am ajuns în ziua de 25 decembrie, ziua de Crăciun, să ne facem cununia civilă. Este un moment unic pentru ambele familii. Ne-au susținut necondiționat încă din prima zi.

Le mulțumim și suntem foarte bucuroși și fericiți. Ne dorim să avem copii sănătoși. Până atunci încercăm să ne bucurăm de această seară și toate se vor întâmpla pas cu pas, așa cum s-a întâmplat până acum”, a spus Ianis Hagi, înainte de petrecere.

Citește și: Gigi Becali, show de zile mari la cununia lui Ianis Hagi. Latifundiarul din Pipera a cântat la microfon și a încins ringul de dans/ Video

„Ne dorim nepoţi, depinde de ei”

Evenimentele grandioase nu s-au încheiat însă în familia lui Hagi, întrucât vara viitoare urmează și nunta celor doi îndrăgostiți. De asemenea, Gică Hagi spune că își dorește ca în viitor să devină iș bunic.

„Anii trec, a venit timpul să mergem şi după copii. E o seară minunată pentru noi. Crăciun fericit tuturor, bucurie, linişte sănătate şi spor! Încheiem fericiţi anul, bucuroşi, cred că şi socrul mic e bucuros. Ei au făcut un pas înainte în viaţă, să fie responsabili şi să împartă lucrurile cum trebuie.

Copiii comandă acum, va fi o seară frumoasă. Ne dorim nepoţi, depinde de ei, noi suntem lângă ei şi trebuie să-i sprijinim. (n.r. dacă nunta va fi după EURO) Da, avem timp. În vară va fi nunta. Şi-a luat o responsabilitate mare, fiecare trebuie să lase de la el, să fie uniţi şi Dumnezeu să împartă binecuvântarea”, a declarat Gică Hagi, la eveniment, potrivit digisport



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel