Cât cere Mihai Trăistariu pentru un concert. Artistul a dezvăluit cum își protejează vocea când trebuie să cânte în aer liber

Data publicării:
Sursă foto: Instagram/Mihai Trăistariu
Descriere foto: Sursă foto: Instagram/Mihai Trăistariu

Mihai Trăistariu a dezvăluit câți bani cere pentru un concert, dar și ce remedii folosește pentru a-și proteja vocea, mai ales iarna, atunci când trebuie să cânte în aer liber. 

Mihai Trăistariu este un artist român apreciat pentru vocea sa excepțională și pentru contribuțiile în genurile muzicale pop și dance. Debutul său muzical a avut loc alături de trupa Valahia, unde a cântat împreună cu Dorin Topală și Costi Ioniță. Grupul a lansat numeroase hituri care au marcat scena muzicală din România în anii '90.

Momentul de apogeu al carierei sale a fost în 2006, când a reprezentat România la Eurovision cu piesa Tornerò. Melodia a avut un succes uriaș la nivel internațional, clasându-se pe primele locuri în topurile din diverse țări europene și devenind unul dintre cele mai îndrăgite hituri din repertoriul său.

„Cântam pe ninsoare, pe ger”

Mihai Trăistariu a povestit despre turneele pe care le-a avut și a fost nevoit să cânte iarna, afară, uneori când temperaturile erau chiar și sub zero grade. Artistul a mărturisit că încearcă să își protejeze cât mai bine vocea și ia o linguriță de miere în fiecare dimineață, dar și propolis. De asemenea, tot pentru a avea grijă de vocea sa, ia și cătină cu miere, în special toamna și iarna, când are concerte în aer liber. Totodată, cântărețul a dezvăluit ce face pentru a nu răguși. Mihai Trăistariu a precizat că încearcă să nu își forțeze vocea, iar după concert stă la căldură și bea ceai.

„Am avut, la un moment dat, și turnee iarna în câte 44 de localități, cântam pe ninsoare, pe ger, la numai câteva grade, chiar și cu minus. Îmi amintesc că, după acest maraton, am răgușit foarte rău, de-abia mai țineam concertul, am fost catastrofă. Ca remedii, iau zilnic dimineața câte o linguriță de miere, dar și propolis, un excelent antibiotic natural, e ca o pastilă zilnică, ca să nu intre virusurile în mine. Plus o lingură de cătină cu miere, mai ales toamna și iarna.

Și în decembrie am concerte în aer liber, vreo 6, dar bafta mea este că de Revelion cânt pe la resorturile din Sinaia, la căldurică, în interior.  Ca să nu răgușesc atunci când susțin concerte iarna în aer liber, de câte 45 de minute, nu forțez vocea, nu zbier. Apoi, intru repede în hotel și beau un ceai cald. Dacă mă trezesc dimineața cu probleme cu vocea, atunci fac pauze vocale, adică tac din gură și beau ceai de ceapă”, a declarat Mihai Trăistariu.

Te-ar putea interesa și: Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre viața de mamă singură: „La 36 de ani am pornit de la zero”

Cât cere Mihai Trăistariu pentru un concert

Mihai Trăistariu a dezvăluit și suma pe care o cere pentru un concert. Artistul a declarat că are un onorariu de 1.500 de euro, chiar și pentru show-urile în aer liber.

„Pentru un concert, chiar și în aer liber, de 45 de minute, am un onorariu de 1.500 de euro”, a spus Mihai Trăistariu pentru Click.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel