Cătălin Botezatu, dezvăluiri cutremurătoare despre intervenția avută: „Eram pe moarte. Am făcut o operație extrem de periculoasă”

Data actualizării: | Data publicării:

Cătălin Botezatu a vorbit despre situația grea prin care a fost nevoit să treacă anul trecut, când s-a confruntat cu noi probleme de sănătate.

Problemele de sănătate s-au ținut lanț de Cătălin Botezatu, care, din fericire, a reușit să treacă cu bine peste toate și să-și reia, la scurt timp, activitatea profesională. Ultima intervenție, care a fost și una extrem de complicată, a avut loc anul trecut, în Turcia, când celebrul designer era la un pas de moarte. În urma unei operații de apendicită, medicii au descoperit o tumoră ascunsă, care deja avansase extrem de tare. Acesta nici nu a mai avut timp de gândire și a fost nevoit să ajungă de urgență pe masa de operație.

„A fost o tumoare ascunsă în spatele apendicului, pe care am descoperit-o întâmplător în Turcia, pentru că eu acolo îmi fac analizele. Totul a fost perfect, filmam la o altă emisiune și spuneam că simt așa niște înțepături, dar nu deranjant. Mi-a zis atunci cineva să mă bage la un ecograf și când am intrat la acest ecograf mi-au zis că am o formă specială la apendic. Am și râs.. păi puteam eu să am un apendic normal? Mi-au zis să mă operez, dar nu am vrut pentru că aveam prezentări în România. Am venit aici, mi-am scos apendicul, dar în momentul în care l-am scos, am descoperit această tumoare, care era ascunsă în spatele apendicului. O tumoare nașpa. Am trecut și prin România prin niște lucruri de care nu vreau să-mi mai aduc aminte, n-aș trimite pe nimeni în România.”, a povestit Cătălin Botezatu la Xtra Night Show.

Citește și: Eugenia Șerban, detalii șocante despre teroarea pe care o trăiește din cauza fiului ei: „Am luat ordin de protecție, pentru că îmi doresc să trăiesc”

Situația dificilă prin care a trecut

Chiar dacă s-ar fi putut opera și în România, acesta și-a dorit să aibă parte de cele mai bune condiții, motiv pentru care a ales să se încreadă în medicii din Turcia, care, spune el, au reușit să-i salveze viața ce era extrem de fragilă în acel punct al vieții sale. 

„Am plecat imediat la Istanbul. Când m-au văzut în ce hal eram... Eram pe moarte, ca să spun sincer. Am făcut o operație extrem de periculoasă. Am fost printre primii oameni din lume care au făcut o astfel de operație tip hipec. Eu la trei zile după operație am avut neșansa, din cauza unor chestii, nu mai vorbim, mi-a explodat o drenă, am făcut o hemoragie internă, în câteva ore s-a scurs tot sângele din mine efectiv. Norocul a fost că unul dintre medicii americani care mă operaseră stătea aproape, a venit repede. Era duminică, ora 5 dimineață, spitalul era gol. Intrasem în fibrilații, nu aveam voie cu inima, frisoane, nasol de tot. Nu mai puteam să rezist. Inima îmi rezista maxim 3 ore.”, mai spune Cătălin Botezatu.

VEIZ și: Iulia Vântur, scoasă din minți de Teo Trandafir. A fost luată la rost în direct despre „relația” cu Salman Khan: „Nu pare că aveți chimie, ci că faci parte din stafful lui”

Extrem de mulți oameni i-au urmat exemplul

După ce și-a făcut povestea auzită, Cătălin Botezatu spune că a primit mesaje de la sute de români care i-au urmat exemplul și care au avut, astfel, o nouă șansă la viață.

„Operația a durat 6 ore și 3 minute. A fost ceva rău, nu că aș fi simțit... După operație îmi venea să-mi rup pieptul, așa de rău a fost, dar datorită acestor oameni am supraviețuit. Mă mândresc cu faptul că această operație a salvat mulți români, mi-au scris sute de oameni, cărora li s-a spus că în România vor muri.”, a continuat el.

Citește și: „A fost o atmosferă foarte grea și apăsătoare”. Cristina Șișcanu a povestit cum au reacționat Petra și Filip când au aflat că bunicul lor a murit



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel