Cătălin Moroșanu ne-a oferit mai multe detalii cu privire la competiția de pe Pro TV, Survivor All Stars.
Survivor All Stars este competiția care i-a pus de multe ori la încercare pe concurenți din toate punctele de vedere. O astfel de experiență a avut și Cătălin Moroșanu, care a avut un incident ceva mai tăios cu Iancu Sterp. Cei doi au fost atunci la un pas de bătaie, iar colegii săi au fost cei care au atenuat întregul conflict. L-am întâlnit pe Cătălin Moroșanu în cadrul unui eveniment, unde l-am întrebat ce s-a întâmplat, de fapt, și dacă se va împăca cu adversarul său acasă.
„Dacă o să am, o să am o discuție numai eu cu Iancu, eu așa consider că este corect. Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător și a ajuns la cel mai înalt nivel. E ca și cum eu acum mă pun cap în cap cu un IT-ist și îi zic că fac și eu. Trebuie să respectăm anumite lucruri pe care le facem. Așa s-a întâmplat la momentul respectiv.”, a declarat Cătălin Moroșanu, în exclusivitate pentru Spectacola.
Citește și: Eliminare neașteptată la Survivor All Stars. A izbucnit în plâns după anunțul lui Dan Pavel
Mai mult, chiar dacă oamenii au văzut foarte puțin pe micile ecrane, Moroșanu susține că întreaga întâmplare a fost mult mai amplă de atât. Acesta „nu și-a ieșit din pepeni” degeaba, susține el, iar faptul că lucrurile nu au fost total transparente l-au deranjat.
„Ceea ce s-a văzut la televizor a fost total eronat și asta mă deranjează cel mai tare pe mine. E foarte greu să scoți din context sau să pui efectiv ce s-a întâmplat acolo, pentru că nu ne-am luat degeaba, nu am început toți să ne înjurăm înjurăm sau să ne certăm acolo. Ce vede publicul e ceea ce cred, la rândul lor, despre ceea ce s-a întâmplat acolo, dar nu așa s-a întâmplat.”, a mai spus acesta.
Cât despre cel mai greu moment de la Survivor All Stars, Moroșanu spune că înfrângerile au fost extrem de greu de suportat, motiv pentru care acesta și-a dorit eliminarea din show-ul de supraviețuire de pe Pro TV.
„Cel mai dificil mi s-a părut sentimentul de înfrângere, nu puteam să mai suport să pierd pe bandă rulantă. Nu eram eu, dacă nu câștig, înnebunesc. Probele erau pe viteză, iar eu fiind greu, având 100 de kg, cam greu să concurez cu cineva cu 70 de kilograme și când îi vedeam că e câștigau imunitate după imunitate, am zis pas, am ridicat mâna și am zis că eu vreau să ies din competiție, pentru că nu e... și inima mea trebuie să fie acolo, să am motivație să stau. Echipele nu au fost egale, din punctul meu de vedere, și s-a văzut la televizor, așa a fost să fie.”, ne-a mai declarat Moroșanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News