S-a aflat cu cât sunt plătite dăuă dintre cele mai importante artiste din țara noastră.
În spațiul public au apărut adesea diferite informații cu privire la onorariile pe care le au unele vedete, în cadrul evenimentelor private. De departe, Irina Loghin și Marina Voica sunt unele dintre imaginile emblematice ale acestei industrii, cele două artiste rezistând cu brio pe piața muzicală, de zeci de ani. În vârstă de 84, respectiv 86 de ani, cele două soliste de muzică populară și ușoară par că nu vor să se desprindă prea curând de scenă. Sumele de bani primite merită însă aceste eforturi, întrucât Irina Loghin ar încasa și astăzi peste 2000 de euro pentru un program, iar colega sa de scenă ar cânta pe o sumă ceva mai mică.
”Irina Loghin arată extraordinar la vârsta ei. Și-a păstrat și vocea superbă. Ea are un onorariu de peste 2.000 de euro, la nunți. Iar Marina Voica are un onorariu de aproximativ 1.000 de euro, dar vă spun sincer că merită și mai mult, chiar 1.500 de euro. Ambele fac spectacole, au succes, sunt foarte iubite, merită toți banii!”, a spus un organizator de eveniment, relatează playtech.ro.
A fi pe scenă la 86 de ani este o reală provocare, întrucât acest lucru presupune ca artista să suporte și ore în șir pantofii cu toc, să stea în picioare, dar și să facă față la efortul fizic. În acest sens, Marina Voica spune că are și câteva secrete care o ajută să își mențină picioarele tonifiate. Solista face zilnic un număr impresionant de genoflexiuni și chiar dacă pentru mulți ar putea părea imposibil, pentru aceasta este o normalitate de zi cu zi.
”N-am renunțat la pantofii cu toc. E frumos pentru orice picior și pentru orice înălțime, un pantof cu toc te înalță, te arată cu mult mai feminină. La un moment dat, dacă porți prin casă doar papuci largi, foarte greu mai suporți pantofii cu toc. Așa că eu, dacă știu că am spectacol, port prin casă câteva zile acei pantofi cu toc.
Șterg praful și încălzesc mâncarea încălțată cu ei, ca să se adapteze piciorul, ca să nu mă strângă pe scenă. În plus, fac zilnic câte 100 de genuflexiuni, așa reușesc să îmi antrenez picioarele, ca să le am zdravene, să nu cad pe stradă. De tânără fac sport, am făcut gimnastică sportivă, în Rusia.
Secretul este să începi doar cu câteva genuflexiuni, trebuie însă să ții minte cifra. Faci azi 10, iar de mâine încerci cu 15. Apoi, câteva zile, faci doar 15. Dacă faci prea multe deodată nu dă rezultat și faci și febră musculară. De la 15, mergi la 20, și, tot așa, crești treptat. Eu, la 86 de ani, încă mai fac 100 de genuflexiuni pe zi”, a spus artista, potrivit sursei citate.
Citește și: Drama uriașă prin care a trecut Marina Voica, după moartea fratelui său din Rusia: „Nu îmi vine să cred”
Nici Irina Loghin nu dă deoparte sportul, semn că acesta este secretul vieții longevive. Artista a declarat în repetate rânduri faptul că mișcarea face parte din viața ei de cu zi și oricât ar fi de obosită, aceasta tot iese la o plimbare lungă.
„Fac multă mişcare, zi de zi. Am spus-o şi o repet. Să vă intre în cap, scumpe doamne, mişcarea este sfântă pentru a te menţine într-un fel sănătos!”, spune Irina Loghin, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News