Anghel Damian și Theo Rose au dezvăluit informații inedite din intimitatea familiei lor.
Theo Rose și Anghel Damian trăiesc în prezent o poveste de dragoste profundă, pe care artista spune că nu și-ar fi imaginat-o vreodată. Cei doi s-au întâlnit total întâmplător pe platourile de filmare, când ambii erau la finalul unor povești de dragoste. De acolo, lucrurile s-au legat extrem de rapid și în doar câteva luni au clădit o adevărată familie. Când vine vorba de lucrurile care au cucerit-o la regizorul „Clanul”, Theo Rose spune că adoră totul la partenerul de viață care este extrem de romantic și care o surprinde în fiecare zi cu fel de fel de gesturi.
„El mi-a scris mult timp pe șervețele, pentru că nu găsea foi în casă și atunci scria pe șervețele mesaje, înainte să plece la filmări. Scria cât de mult mă iubește și cât de fascinat e de ce trăim, le-am păstrat, toate sunt păstrare, ferească Dumnezeu să rămânem fără hârtie sau altceva. Eu scriu într-un jurnal pentru Sasha, iar acolo și transcriu din conversațiile noastre, sunt niște lucruri extraordinare, nu-mi vine să cred când le citesc și am nevoie să le recitesc, pentru că asta mă reîndrăgostește și mai mult. Am spus niște lucruri pe care nu credeam că o să le spun vreodată. Jurnalul îl țin de dinainte, pentru că am vrut să spun povestea noastră înainte de el și povestea noastră după ce a apărut el.”, a declarat Theo Rose, în cadrul podcastului realizat de Mihai Morar.
Citește și: Final de poveste pentru Theo Rose, în Clanul. „Vera” a murit: „Îmi va lipsi. Mi-a schimbat viața”
Cei doi îndrăgostiți și-au făcut deja și planuri mari pentru viitor, când Anghel Damian vede casa plină. Concret, acesta își dorește nici mai mult, nici mai puțin decât trei copii. În perspectiva sa, aceasta este formula perfectă, pe care, la rândul său, a avut oportunitatea de a o „experimenta” în copilărie, prin intermediul verișorilor săi.
„Ea este cu jurnalul, eu o să-i fac lui Sahsa un film.”, a completat Anghel Damian.
„Anghel spunea că formula noastră va fi de cinci, adică trei copii și noi doi și i-am scris lui Sasha „Mamă, dacă mai ai doi frați, să știi că s-a împlinit profeția lui taică-tu”, spune Theo Rose.
„Eu am avut pe partea mamei, sora ei avea trei copii, eu neavând frați, iar ei pentru mine au fost ca niște frați. Mi-a plăcut mereu formula asta, mi s-a părut mereu frumoasă formula de trei. Genul acesta de relații sunt cu totul speciale.”, a mai spus și Anghel Damian.
Când vine vorba de primirea pe care a avut-o în familia artistei, Anghel Damian spune că a fost întâmpinat cu brațele deschise de către părinții vedetei, care l-au iubit din prima clipă.
„Eu am trăit asta, am fost îndrăgostit de viața la sat, acolo am învățat să citesc, am descoperit natura, eram obsedat de găini. La ea în familie am fost îmbrățișat din prima, nu am simțit că sunt într-o poziție formală, e foarte greu cu părinții ei care sunt dintr-o bucată. Acolo intri direct în viața lor și pentru că am trăit și eu genul acela de viață, pentru scurt timp, am mult mai multe amintiri de acolo, decât am din București.”, mai spune Anghel Damian.
VEZI și: Ceartă între Theo Rose și Anghel Damian! „Pe mine mă doare foarte tare când face asta!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News