Catrinel Sandu, lecția pe care ar trebui să o știe românii de la americani: La noi mi se pare o nebunie

Data actualizării: | Data publicării:
Youtube / Cătălin Măruță
Descriere foto: Youtube / Cătălin Măruță

Catrinel Sandu, fosta bebelușă de la Cronica Cârcotașilor, a fost invitata lui Cătălin Măruță, unde a vorbit despre principala diferență dintre americani și români. 

Catrinel Sandu se află de aproape 11 ani în SUA, iar ea lucrează acolo în cadrul unei școli. Actuala sa profesie a făcut-o să înțeleagă bine societatea americană, putând preciza și câteva diferențe pe care le-a observat între societatea românească și cea de peste ocean.

„Mie mi-a fost foarte greu să mă adaptez la sistemul american, pe care l-am înțeles abia după ce am început să lucrez la o școală. Până atunci aveam și nu aveam relații de acest gen, adică nu înțelegeam multe lucruri. În momentul în care am lucrat în școală, s-au schimbat multe lucruri. Sunt de aproape 11 ani în SUA”, spune Catrinel Sandu, în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță.

Mai departe, Catrinel precizează ce ar putea învăța românii de la americani, fiind vorba despre simțul criticului. Ea spune că românii judecă prea mult și sunt mult prea critici atunci când nu e cazul, timp în care americanii sunt ceva mai relaxați.

„Un singur lucru pe care ar trebui să îl învățăm și noi de la ei: faptul că sunt foarte toleranți, acceptă absolut orice și nu judecă atât de mult. Sunt mai relaxați. Pe de altă parte, nici nu poți spune prea multe.

De exemplu, dacă cineva arată într-un fel, nu prea faci comentarii despre cum arată, ceea ce la noi mi se pare o nebunie, asta cu comentatul tot timpul. Nu există un standard. Când ești prea slabă nu e bine, dacă ești plinuță iar nu e bine, și dacă ești aranjată, de ce ești așa aranjată. Publicul american are cât de cât decența de a se exprima când comentează, pe când publicul român dă cu hate cât poate de tare”, mai spune Catrinel.

Ulterior, Cătălin Măruță i-a pus câteva întrebări fulger vedetei:

Cătălin Măruță: Ai mai păstrat legătura cu Șerban și Mișu?

Catrinel Sandu: Cu Șerban da, și cu Cătălin, Puștiul, care acum e în Anglia. Cu Șerban am vorbit înainte să vin în România.

Youtube video image

Cătălin Măruță: Ești geloasă?

Catrinel Sandu: Sunt Scorpion (râde), adică un pic. Nu mă uit niciodată în mesaje. Asta mi se pare urât.

 

Cum a rămas „paralizată”

Cătălin Măruță a întrebat-o pe Catrinel despre hobby-uri, moment în care Catrinel și-a adus aminte de o experiență amuzantă și dureroasă în același timp. Este vorba despre momentul în care a stat ore în șir la spital fără să se poată mișca.

„Îmi plăcea să călătoresc și să desenez, deși o fac foarte prost. Mă relaxa. Hobbyul din prezent este mișcarea, face parte din stilul de viață. Ultima oară când am făcut spagatul am ajuns la urgență.

Și omul de la urgență a fost foarte mișto. Îl întreba pe Steve cum am reușit. Trebuia să prezentăm un moment artistic la școală și m-au rugat pe mine să prezint ceva, așa că m-am dus cu un tango. Am repetat de multe ori în ziua respectivă, în două zile aveam spectacol. La ultima repetiție a zis că vrea să filmeze, că el nu era dansator de profesie.

Când să mă ridice, s-a lăsat și el în jos. Plângeam și râdeam pentru că era atât de penibil momentul, dar nu mai puteam de durere. M-au ținut până la 4 dimineața în spital, dar doctorul era foarte simpatic că îl tot întreba ce am făcut”, încheie Catrinel Sandu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel