Pentru că minciuna potrivit căreia Imane Khelif ar fi bărbat nu a fost suficientă pentru unii talibani ai sportului sau moraliști, acum a apărut un unghi nou al poveștii: dacă sportiva s-a născut cu un avantaj genetic, atunci de ce îi e permis să mai concureze împotriva unor sportive care nu beneficiază de aceiași factori?
Ei bine, în cazul celor care își pun genul acesta de întrebări, prima recomandare ar fi să urmărească mai des competiții sportive de orice fel, nu doar atunci când apare un scandal. Deși, probabil mulți dintre cei care au această opinie nu au văzut vreodată un meci al pugilistei Khelif. În cazul lor, primul sfat ar fi să îi vadă măcar un meci înainte de a împrăștia mesaje instigatoare la ură, care nu au nicio treabă cu valorile olimpice oricum. Măcar dacă le-ar păsa de aspectul ăsta.
Dar, în cazul în care nu suntem buni la sport și nici nu vrem să vedem vreun meci de orice fel, înainte să emitem o opinie, mai avem încă o opțiune: hai să citim! Luăm, astfel, la puricat cartea „Gena Sportivă”, de David Epstein.
În lumea sportului de înaltă performanță, întrebarea despre ce determină excelența atletică a fost întotdeauna subiect de dezbatere. Este vorba despre antrenament, talent natural sau o combinație subtilă între cele două? Cartea lui David Epstein, „The Sports Gene: Inside the Science of Extraordinary Athletic Performance” („Gena Sportivă”), se aventurează în această discuție fascinantă, oferind o analiză profundă și bine documentată asupra influenței geneticii în sport.
Epstein, un jurnalist, fost atlet și cercetător în domeniul științei sportului, aduce în fața cititorilor o colecție impresionantă de cercetări științifice și studii de caz care explorează modul în care genele contribuie la performanța atletică. Cu o abordare echilibrată și accesibilă, el evită să cadă în capcana determinismului genetic, subliniind că deși genetica joacă un rol semnificativ, antrenamentul, mediul și voința personală sunt la fel de esențiale.
Una dintre cele mai interesante secțiuni ale cărții explorează conceptul de „talent înăscut” versus „antrenament susținut”. Epstein demontează mitul conform căruia talentul brut este singurul factor determinant al succesului sportiv, aducând exemple relevante, precum cazul alergătorilor kenyeni și al înotătorilor suedezi. Aceste exemple ilustrează cum factori genetici specifici, combinați cu un antrenament riguros și condiții de mediu favorabile, pot crea campioni de talie mondială.
Pe lângă exemplele de succes, Epstein nu se ferește să discute și despre limitele impuse de genetică. Prin studii de caz ale unor atleți care, în ciuda unui antrenament intensiv, nu au atins performanțele dorite, autorul subliniază importanța recunoașterii și acceptării limitelor biologice. Astfel, cartea devine nu doar o sursă de inspirație, ci și un apel la realism.
Un alt aspect remarcabil al cărții este abordarea diversității genetice, biologice și a impactului acesteia asupra diferitelor discipline sportive. Epstein explorează modul în care variațiile genetice influențează capacitatea de rezistență, forță, viteză și chiar recuperare după efort. Aceste analize sunt susținute de cercetări riguroase și interviuri cu experți, oferind cititorilor o înțelegere profundă a modului în care știința geneticii se aplică în contextul sportiv.
Dacă am considera factorii genetici drept o formă de trișare, am risca să pierdem multe dintre figurile emblematice ale sportului, care au dominat disciplinele lor și au făcut istorie. De pildă, hai să discutăm despre următorii, deși lista e mult mai lungă:
Michael Phelps a câștigat 23 de medalii de aur olimpice. Însă pentru a domina bazinul de înot, a beneficiat de avantaje genetice absolut impresionante.
Corpul lui Phelps produce jumătate din acidul lactic al unui înotător obișnuit, asigurându-i considerabil rezistență la oboseală și grăbind timpul de recuperare între bazinele de înot.
Pe lângă asta, Michael Phelps are o înălțime de 193 de centimetri și, în perioada lui de glorie, cântărea 88,5 kilograme. Un alt beneficiu e reprezentat de umerii largi și talia subțire - în general, dacă nu ai genul ăsta de construcție genetică, poți spune adio de la visul de a deveni campion.
Însă dacă ne uităm mai îndeaproape, Phelps are trunchiul extins și picioarele relativ scurte, un avantaj distinct în apă - lungimea picioarelor lui este de numai 81 de centimetri. Pe lângă asta Phelps are coate, genunchi și articulații duble, ceea ce îi permite să își îndoaie mâinile și picioarele așa cum puțini înotători pot. Iar tălpile lui, de mărimea 48,5, sunt precum niște aripioare gigantice de scufundare.
Adăugați la asta rata extraordinară de lucru a plămânilor și a inimii sale, iar Phelps aproape că pare a fi o specie diferită de noi ceilalți.
Usain Bolt, „Fulgerul din Jamaica”, este recunoscut pentru viteza sa extraordinară. Bolt beneficiază de o proporție mare de fibre musculare rapide de tip II, care sunt esențiale pentru sprinturi. Combinate cu înălțimea sa și picioarele lungi, aceste trăsături îi permit să acopere mai mult teren cu mult mai puțini pași, făcându-l cel mai rapid om din lume.
În tenis, surorile Venus și Serena Williams au demonstrat că fibrele musculare rapide și coordonarea excepțională pot inova sportul. Ele au dominat terenul de tenis timp de decenii, beneficiind de o construcție genetică absolut remarcabilă.
Eero Mäntyranta și Paavo Nurmi, ambii finlandezi, au avut avantaje genetice notabile în sporturile de anduranță. Mäntyranta avea o mutație a genei EPOR, care îi permitea o transportare crescută a oxigenului în sânge. Nurmi, cu o capacitate cardiovasculară excepțională, a fost unul dintre cei mai mari alergători de distanțe lungi ai tuturor timpurilor.
În gimnastică, Simone Biles este un exemplu de sportivă care a beneficiat de o genetică favorabilă. Cu un centru de greutate jos și o musculatură extrem de dezvoltată, Biles a reușit să execute mișcări complexe cu o precizie și o forță extraordinare.
Florence Griffith-Joyner, „Flo-Jo”, a avut o structură musculară deosebită, cu o predominanță a fibrelor musculare rapide, care i-au permis să stabilească recorduri impresionante în atletism.
Shaun White în snowboarding și Janine Lindemulder în canotaj au demonstrat cum avantajele genetice pot contribui la succesul în sporturi diferite. White are o coordonare și un echilibru excepționale, în timp ce Lindemulder beneficiază de o capacitate aerobă ridicată.
Kenenisa Bekele și Haile Gebrselassie din Etiopia sunt recunoscuți pentru capacitățile lor impresionante în cursele de fond, datorită unor factori genetici care favorizează anduranța și eficiența metabolică.
Mariya Savinova și Caster Semenya sunt exemple de sportive ale căror performanțe au fost influențate de factori genetici legați de metabolism și niveluri hormonale naturale. În cazul lui Semenya, acest aspect a stârnit numeroase controverse legate de regulamentele competiționale.
David Rudisha și Yohan Blake au arătat cum fibrele musculare rapide și capacitatea aerobă ridicată pot conduce la performanțe uluitoare în atletism.
Repet, acestea sunt doar câteva exemple. Dacă am considera aceste avantaje în aceeași categorie precum dopajul, am risca să eliminăm esența competiției și să pierdem oportunitatea de a celebra abilitățile extraordinare ale acestor sportivi. Genetica, combinată cu antrenamentul și dedicarea, creează legendele sportului. Fără acești factori, sportul nu ar mai avea aceleași repere istorice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil