Olga Barbari ne-a dezvăluit care sunt nuanțele de păr pentru care ar trebui să optăm anul acesta, pentru a fi în pas cu moda.
Olga Barbari, hairstylist, a fost invitată în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la Spectacola, DC News și DC Medical, acolo unde a prezentat noile trenduri pentru anul 2024. Astfel, specialista ne-a dezvăluit, în primul rând, care sunt nuanțele de păr pentru care ar trebui să optăm în noul an și de ce criterii trebuie să mai ținem cont, când facem această alegere.
„Naturalețea părului, culorile de maro, ciocolatiul, culorile calde, mai blânde, care îmblânzesc trăsăturile femeilor, însă pentru mine, de exemplu, naturalețea înseamnă ca rezultatul să fie natural, nu neapărat să ai o culoare foarte naturală. Poate ai un silver blond și să-ți încadreze fața atât de bine, încât să fie foarte natural și să se implementeze atât de frumos cu ce ești tu ca și personalitate, ca și styling.”, a declarat Olga Barcari, în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la Spectacola, DC News și DC Medical.
Mai mult, există mai multe criterii în zilele noastre, după care ar trebui să te ghidezi, atunci când alegi culoarea potrivită pentru părul tău, ne mai spune Olga Barcari.
„Îmi petrec foarte mult timp cu femeile și îmi dau seama că își aleg culoarea în funcție de pe cine idolatrizează sau pe cine place de pe Instagram. De multe ori, unele dintre ele visează la un blond cenușiu sau la un blond perlat, mai șuvițat, doar pentru că acea persoană poartă. Culorile se mai aleg în funcție de tenul pe care-l avem și cred că și după starea de spirit, alegi culoarea și tehnica pe care o vei purta în funcție de cum te simți tu în momentul acela sau în funcție de cum mă simt eu, pentru că aș putea să le propun clientelor ceva ce simt eu și vreau eu să ofer în acel moment. Este foarte, foarte complex acest lucru. Acum, mai nou, alegem culorile părului sau modul în care ne îmbrăcăm în funcție de modul în care ne simțim noi ca și spirit, ca și stare.
Pentru tenul deschis, care are așa o culoare de piersicuță, o culoare caldă, merg culorile calde. Tenul deschis, cu o nuanță rozalie în obraji, merg culorile reci, așa ne ghidăm cel mai bine.”, a continuat hairstylista.
Cât despre importanța anotimpului în momentul în care alegi culoarea potrivită pentru părul tău, Olga Barcari spune că odinioară, acesta era un criteriu important, însă în zilele noastre există alte criterii care ghidează moda și trendurile.
„Înainte da, se ținea cont și de anotimp, dar acum nu cred că mai este cazul. În zilele noastre, se ține cont de unde mergem, ce facem, ce postăm și unde postăm, Instagramul, TikTok-ul și toate rețelele de socializare ne dau moda, trebuie să te vopsești pentru că trebuie să te afișezi. Eu cred că de acest lucru ține cont, nu de anotimp.”, ne mai spune aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News