Ce culori trebuie să eviți vara. Adina Buzatu: „Nu vă spun să purtați unele extravagante, dar...”

Data publicării:
Sursa foto: Adina Buzatu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Adina Buzatu, Instagram

Adina Buzatu a dezvăluit câteva reguli pe care trebuie să le respecte garderoba de vară. 

Vara este despre culoare și o stare de spirit cât mai bună, iar asta confirmă Adina Buzatu, care dezvăluie cum trebuie să arate hainele noastre în sezonul cald. Fără doar și poate, trebuie să uităm de hainele negre, spune designerul, cel puțin până la toamnă. Acestea nu sunt potrivite pentru nicio activitate, nici măcar pentru o zi de birou. În schimb, ar trebui să ne axăm cât mai mult pe piesele vestimentare deschise la culoare, cu ajutorul cărora putem face diferite combinații îndrăznețe, căci vara aproape totul este permis. 

„Evitați purtatul culorilor închise obsesiv vara. Vara se poartă culori deschise, vesele, pastile, alb, orice combinații cu alb, bej, cum vreți voi să-i spuneți, toate sunt superbe. Bejul merge cu absolut orice. Nu vă spun să purtați culori extravagante, țipătoare. Nu vorbim despre fuxia sau culori neon. Vă spun însă că dacă purtați culoare sunteți potrivit îmbrăcat cu sezonul. Nu arată bine un costum negru pe marginea piscinei și nu arată bine un costum bleumarin închis nici măcar la birou. Țesăturile lejere, variantele cromatice deschise, alegeți-le pe cele care vă vin bine și echilibrați-le frumos cu bej, variante neutre prin care să stingeți restul culorilor.”, spune Adina Buzatu pe rețelele de socializare.

Citește și: Adina Buzatu, momente dificile, la primele ore ale dimineții. Vedeta și-a găsit mașina vandalizată: „Am crezut că au turnat cu acid pe ea”

Motivul pentru care trebuie să-ți congelezi blugii

Un alt truc important și foarte eficient oferit de Adina Buzatu este cel prin care vedeta dezvăluie cum putem igieniza blugii, dacă aceștia nu necesită o spălare. Așadar, dacă nu au pete sau urme de murdărie, nu trebuie să băgăm pantalonii la mașina de spălat, pentru că în acest mod se pot uza mult mai repede. În schimb, Adina Buzatu spune că jeanșii se pot igieniza perfect la congelator, acolo unde trebuie să stea 24 de ore.

„Toți dintre noi avem o pereche de jeans sau câteva perechi de jeans pe care le iubim și nu dorim să le stricăm. Sigur, le poți spăla după fiecare purtare, dar nu îți sugerez asta decât dacă aceștia vor fi pătați. Dacă nu sunt pătați și doar necesită igienizare, ai două variante. Îi congelezi, îi lași 24 de ore. Atenție! Când îi scoți din congelator nu îi desfaci imediat, ci îi lași să se dezghețe, pentru că altfel riști să se rupă fibra, și, ulterior, ei vor fi proaspeți pentru că, practic, se igienizează. Îi poți călca și sunt ca noi. Își revine fibra, se strânge, nu mai sunt largi. Impecabil.

Sau, îi poți da cu abur, îi agăți de partea de jos, și îi dai cu abur pe interior și pe exterior foarte foarte bine, în special în zona de sus. Ulterior, îi calci și sunt ca noi. Dar, dacă totuși ajungi să îi speli, ai grijă! Nu temperatură foarte mare, un detergent care nu distruge și dacă au vreo pată, încearcă să dai local cu o substanță care să scoată acea pată, nicidecum să folosești un detergent foarte puternic care riscă să îi decoloreze”, a transmis Adina Buzatu într-un videoclip publicat pe Instagram.

VEZI și: Adina Buzatu, în scandal cu Lino Golden. De la ce a pornit totul: „Ce educație ai primit acasă?!”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel