Ion Iliescu a împlinit 94 de ani.
Într-un interviu pentru Avangarda, fostul președinte a vorbit despre hobby-urile sale.
„Citesc foarte mult, am avut această igienă mentală de mic copil. Lectura a fost întotdeauna pentru mine o călătorie posibilă în orice moment, către orice destinație. Sunt selectiv în lecturi și nu îmi închipui o lume în care bibliotecile ar fi o piesă estetică. Mă uit la destul de multe documentare – din acest punct de vedere, inginerul din mine a ales întotdeauna curiozitatea pentru ultimele descoperiri în domeniu.
Am o slăbiciune pentru revoluțiile științifice, tehnologice, le devorez cu o reală plăcere. Privesc lumea sportului cu același entuziasm și păstrez plăcerea de a vedea competițiile de snooker pentru care ai nevoie întotdeauna de o minte anticipativă și de o reacție calculată față de un set de posibilități și de alegeri circumstanțiale.
M-am bucurat să îl întâlnesc pe Ronnie O’Sullivan. L-am văzut jucând pe Jimmy White. La tenis mă uit des, am fost un mare admirator al lui Roger Federer. Am rămas legat de mulți mari campioni ai noștri. Am condus cândva Federația de Caiac Canoe. Am fost apropiat de Ivan Patzaichin de la începuturile carierei lui. Citesc în continuare ziare pe hârtie. Îmi pare rău că nu mai merg la teatru și la concerte”, a zis Ion Iliescu.
„Prietenia e onestitate reciprocă. E dialog lipsit de interese, independent de loc și de timp. Există prietenii care se leagă prin durere – în timpuri opresive, prieten e cel alături de care suferi și depășești episoadele dureroase ale vieții tale. Există și prieteniile fericite și rare, așa cum sunt cele care nasc o iubire, așa cum a fost relația dintre mine și Nina, soția mea.
În rest, pot spune că una dintre mângâierile vieții a fost că am avut prieteni care nu s-au dezis de relația noastră nici atunci când, pentru opinia publică, a fi prietenul lui Ion Iliescu era mai degrabă un stigmat. Prietenia aceasta, morală, nesacrificabilă, mi s-a părut întotdeauna o șansă și o cale de a fi și a rămâne normal, adică uman. Le mulțumesc aici și acum, tuturor prietenilor mei, care m-au însoțit prin viață și mi-au făcut-o mai frumoasă și mai suportabilă. Și le mulțumesc și celor mulți și necunoscuți care au crezut în mine de-a lungul timpului. Semnele lor de viață au contat întotdeauna.
Succesele mele au venit din încrederea și susținerea oamenilor. Pe mine m-au ales românii, lor le datorez, în primul rând, cariera mea publică. Un gând special de mulțumire tuturor acelor militanți și simpatizanți ai partidului, împreună cu care am făcut campanii și am obținut victorii. Și am rămas împreună și în momente mai puțin plăcute. Le mulțumesc și celor care nu au fost de acord cu ideile mele politice. Așa e firesc în democrație. Nu ne putem întoarce la lumea de dinainte de Revoluție. De la un punct încolo însă, din nefericire, viața înseamnă o bătălie pentru memorie, pentru adevărul relațiilor dintre oameni și gestionarea pierderii celor dragi”.
Sursa: https://www.ionutvulpescu.ro/avangarda-cu-ionut-vulpescu-invitat-presedintele-ion-iliescu/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News