Carmen Harra a făcut câteva previziuni cu privire la viitorul lui Florin Piersic.
Într-un moment în care toată lumea își exprimă îngrijorarea cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic, care este una destul de sensibilă în prezent, Carmen Harra vine cu câteva previziuni ce-l vizează direct pe marele actor. Mai mult, aceasta a dezvăluit și legătura specială pe care o are cu artistul, dar și ce i-a spus în urmă cu peste 30 de ani acestuia, când s-au întâlnit la New York.
„Îmi amintesc de spectacolul pe care l-am avut cu Florin acum 30 și ceva de ani la New York și acolo am vorbit cu el. El este cod 11, un cod foarte rar, sunt oameni care se nasc cu o misiune deosebită, el este, așa cum se spunea și la tine în emisiune, un mare actor, un rege al teatrului românesc, al filmului cum nu se mai naște. În codul lui divin vedem o vârstă care ajunge până la 90 de ani, chiar poate să treacă și să ajungă și la 100 de ani, la el este posibil.”, a declarat Carmen Harra, în cadrul emisiunii Exlcusiv VIP, de pe Prima TV.
Astfel, Carmen Harra își amintește și astăzi cuvintele pe care i le-a spus acestuia când s-au întâlnit la vremea aceea, fiind sigură încă de pe atunci că actorul va trăi o viață îndelungată. Astfel, dacă trece peste acest hop din viața sa, clarvăzătoarea este sigură de faptul că acesta va mai trăi câțiva ani buni.
„Îmi amintesc că i-am spus acum 30 și ceva de ani „Tu o să trăiești o viață foarte lungă.” Este un om puternic, sănătos și să sperăm că va trece pentru această încercare puternică.
Dacă medical se rezolvă septicemia, restul sunt lucruri care se pot rezolva. El are șanse foarte mari de a supraviețui și de a o mai duce câțiva ani buni.”, a mai spus aceasta.
În continuare, celebra clarvăzătoare a vorbit și despre momentul de cumpănă din propria viață, în care Florin Piersic i-a fost aproape și i-a oferit toată susținerea sa. Tocmai datorită acestui fapt, Carmen Harra spune că acum este cu gândul și cu sufletul la actor, astfel încât acesta să reușească să treacă peste aceste momente și să-și revină cât mai repede pe picioare.
„El este atât de impresionant, de bun, cald, autentic, e un om minunat, un român frumos, creștin, care are o forță în personalitatea lui. Prin fiecare vorbă, moment făcea lumea să plângă, emoționa pe toată lumea. Pentru mine a fost un sprijin, nu o să uit cât o să trăiesc. Murise tatăl meu și el a fost cel care m-a susținut, m-a făcut să pot să cânt pe scenă cu un eveniment așa dramatic în viața mea, datorită lui am putut să duc acele spectacole. Atât de mult m-a susținut, încât vreau să-l susțin și eu acum cu toată puterea mea, să-i fie bine și să meargă înainte.”, a mai dezvăluit clarvăzătoarea.
Te-ar putea interesa și: Mihai Albu, diagnosticat cu cancer de prostată: „Încă mă aflu în perioada de convalescență ”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News